Să fii la dispoziția celorlalți… înseamnă altruism, empatie, implicare. De cealaltă parte poate însemna surprindere, bucurie, recunoștință pentru ajutorul primit. Sunt oameni care se simt bine să fie la dispoziția ceilalți. Sunt oameni ce au profesii care îi pun adesea într-o postură de salvator și sprijin; gândiți-vă la medici, asistenți, pompieri etc…
Când se întâmplă, însă, ca să se depășească o linie de hotar? Când a pune timpul și energia ta la dispoziția celorlalți devine un motiv de stres și de vină?
Ca jurnalist, 13 ani am pus timpul meu în slujba celorlalți. Am sacrificat mese în familie, weekend-uri și multe altele. Am scris mii de articole, am atras atenția în mod public asupra multor probleme de interes.
Cu toate acestea, dacă articolul pe care îl publicam nu era pe “gustul” unor cititori sau nu publicam un articol – fie pentru că nu erau suficiente informații, fie pentru că la analiza critică nu trecea de filtrul meu și/sau al redactorului șef, fie pentru că interveneau evenimente urgente – mi se spunea că nu-mi fac meseria, că sunt “vândută” etc.
La un moment dat, începuse să devină obositor. Și frustrant – pentru că tu îți faci meseria după reguli clare, etice, deontologice, dar primești reacții negative. Și extrem de stresant în ultimii cinci ani, când am avut de-a face și cu căutarea finanțării, nu doar cu grija pentru a scrie articole de calitate. Toată bucuria de a reuși să scriu un articol ce respecta regulile profesiei și aducea informație relevantă, explicată în context, era umbrită de grija pentru continuitatea activității și de comentarii de pe rețelele sociale. Evident, nu au fost doar astfel de momente și sunt extrem de recunoscătoare pentru tot ce am învățat în acești ani, pentru toate experiențele trăite.
Am renunțat la jurnalism pentru a desfășura o activitate care înseamnă tot să lucrezi pentru oameni, dar în alt mod. O activitate care cere 100% implicare, dar care trebuie completată de un loc de muncă/business. Țimp de un an m-am concentrat pe învățat, pe lucruri administrative pentru mica firmă de familie, pe căutarea unui alt drum profesional. La acestea s-au adunat câteva evenimente personale și, la un moment dat, am simțit că nu mai pot. Că nu mai pot să fiu la dispoziția celorlalți, că nu mai pot să mă las mereu pe ultimul loc, că nu mai pot să ignor pauza și odihna de care am nevoie. Că nu mai pot cheltui timpul meu doar pentru ceilalți.
Între timp, noul loc de muncă a venit cu un orar mai aparte. Fără să vreau, am redus ieșirile în oraș, fiindcă nu se mai potriveau cu programul meu săptămânal. Am renunțat la rețelele sociale și m-am focusat pe lucrurile importante și urgente.
Imediat ce am făcut asta, a venit vina. Neinvitată, s-a strecurat neștiută și a stat acolo destul de mult timp. A fost extrem de greu să scap de sentimentul ăsta. A trebuit să-mi repet de zeci de ori că fac ceea ce trebuie, că trebuie să prioritizez, că mai bine fac câteva lucruri bine și foarte bine decât zeci de lucruri de o calitate îndoielnică. M-a ajutat să citesc despre alți oameni care au făcut schimbări majore și care au urmat aceeași strategie.
Dar, poate, cel mai mult faptul că am pus pe hârtie, la modul real, câte lucruri pot face într-o săptămână (aceasta este varianta “n+1”, după ce multe luni am lucrat să eficientizez acest depozit neregenerabile pe care viața ni-l oferă):
- O săptămână = 168 ore (7x24h)
- Job = 50 ore (5x10h, că nu poți lucra de la fix la fix, sunt pregătiri, update-uri, stat peste program când e nevoie câte 10 – 15 min)
- Somn = 49 ore (8h/noapte e un lux)
- Casă = 14 ore (curățenie, gătit etc.)
- Alte activități = 14 ore (activități din sfera profesională + plătit facturi, cumpărături etc.)
- Master = 8 ore
- Informare = 7 ore (presă, bloguri, articole de specialitate etc.)
- Creație = 5 ore (cu aproximație)
- Firmă (adm.) = 2 ore (doar partea administrativă)
- Limbă străină = 2 ore
- Familie & timp liber = 21 ore
Este un calcul “sec”, fără a prinde schimbările de situație neașteptate, când sună telefonul, întrerupi munca de creație, uiți ideea și o iei de la capăt; sau când e nevoie să vorbești cu adolescentul tău două ore și mai bine, pentru că informațiile din jurul lui sunt confuze și el caută claritate; sau când ești atât de obosit/bolnav, încât nu poți bifa niciunul task-urile zilei.
În mod ideal, 3 ore/zi sunt pentru a sta cu cei dragi + pentru a citi ceva frumos / a vedea un film + pentru a face mișcare + pentru a avea grijă de mine.
Schema mai sus mi-a arătat clar că nu le pot face pe toate cu 24 de ore pe zi. Și că e ok să le pun în ordine și să renunț la ceea ce nu este important în acel moment. Fiindcă nu am o baghetă magică, să diluez timpul. Și nici nu deținem o bancă a timpului, ca în filmul cu Justin Timberlake (In time, 2011).
După ce am făcut această schemă, vina pentru greșeli imaginare a dispărut aproape imediat.
Vă invit și pe voi să vă calculați timpul. Poate veți descoperi lucruri uimitoare; și, cu siguranță, veți avea mai multă claritate și veți avea ocazia de a începe să schimbați lucrurile așa cum simțiți voi.
0 Comentarii