De când a făcut 18 ani, Emi a început să dea piept cu birocrația: deschidere cont bancar pe numele lui, verificarea situației de asigurat la CAS, schimbare act de identitate. 

Când am fost la bancă și a semnat pentru prima dată un contract important ca adult am plecat cu câteva hârtii: termenii și condițiile, asigurarea de viață pe cont (7 lei/lună, o să scriu despre asta în curând), informații despre economii și investiții. Au mai fost, din alte părți, alte câteva hârtii pe care e bine să le păstreze. 

Urmează să-și facă un nou pașaport, fiindcă cel vechi a expirat. Probabil va face și școala de șoferi, mai urmează să aibă contact și cu alte instituții. 

Și mi-am dat seama că nu mai încap documentele în același biblioraft în care avem totul pus la comun toți trei. Atunci am realizat cu adevărat că Emi e adult. Evident, va rămâne “copilul” pentru totdeauna pentru noi, dar conștientizarea acestei treceri a timpului e interesantă. Și necesară, aș zice. Pentru că uneori, ca părinte, ai tendința de a-ți trata copilul adult la fel ca atunci când avea, poate 14-15 ani. Ceea ce nu e bine pentru tânărul/tânăra adult(ă), în primul rând. 

Spre exemplu, când a venit vorbea despre virarea în cont a alocației, i-am explicat ce are de făcut și l-am pus pe el să facă, deși primul instinct a fost să mă ocup eu. Dar dacă nu învață de pe acum să fie atent la drepturile și obligațiile lui, riscă să ajungă unul dintre acei adulți care vor ca alții să ia decizii pentru ei, apoi se supărară că nu le convin hotărârile luate. 

Prin urmare, după ce ne-am ciondănit un pic (mama ei de procrastinare!) că de ce azi și nu mâine sau poimâine, Emi a intrat pe site-urile instituțiilor, a căutat informații de contact și a trimis email la Casa de Asigurări de Sănătate Neamț să întrebe cum să intre în posesia cardului național și a cardului european de sănătate, a trimis email la Agenția de Prestații Sociale, pentru a cere ca alocația lui să îi fie virată în contul lui. Și a trimis email și la Trezoreria Sectorului 1 București, să afle care este situația contului lui Junior Centenar (am scris despre acest program aici). 

Ar fi fot muult mai simplu să îi dau adresele de email și să îi disctez ce să scrie. Dar dacă fac asta e ca și cum l-aș încuraja să stea toată ziua pe canapea în loc să facă mișcare. Da, poate nu e cel mai simplu, dar e mai bine să învețe din timp ce are de făcut. 

Când am cumpărat biblioraftul pentru actele lui, Emi s-a uitat la modelul cu constelații și mi-a replicat imediat: “Mama, nu mai sunt un copil! Ăsta era bun când eram în clasa întâi poate…” Prin urmare, îi vom da lui biblioraftul dintr-o singură culoare și îl vom folosi noi pe cel “de copil” 🙂