Șmecheri și tiriști în sensuri giratorii

În drumul spre și dinspre birou trec prin două sensuri giratorii și nu este zi dată de bunul bărbos în care să nu întâlnesc două categorii de șoferi care mă scot din calmul meu ardelenesc. Prima...

Pentru voi cât de important e somnul?

Până acum câțiva ani nu dădeam mare importanță somnului. Adică îl consideram necesar, dar cam atât. De multe ori, când mă culc, mă gândesc că abia aștept să mă trezesc dimineața, asta pentru că...

Protestați, dar nu fiți mârlani

M-am uitat pe lista de cerințe a fermierilor și transportatorilor: unele sunt de bun-simț, unele sunt aberante și pe unele nu le înțeleg. Transportatorii cer unele lucruri care cred că sunt în...

Ai grijă ce-ți dorești

Anul trecut, înainte de Paște, spuneam, oricui mă întreba, că singurul lucru pe care mi-l doresc de sărbători este să mă odihnesc. Știam că în prima zi o să am casa plină, dar pentru a doua și a...

O dată-n viață

Unul dintre lucrurile pe care am vrut să le fac a fost să văd expoziția cu operele lui Brâncuși de la Timișoara. Pentru asta am mers 600 de kilometri cu mașina. Pe scurt: a meritat tot efortul....

Să umilim elevul ca să respecte profesorul

În sfârșit văd că se aduce în discuție ca elevii și profesorii să aibă intrare comună în școală. Bineînțeles, problema a fost adusă în discuție de elevi, pe profesori pare să nu-i intereseze...

Surpriză: ninge în ianuarie

Nu știu cum a fost zilele astea pe la voi, dar pe aici, prin Moldova, a nins. A nins și a viscolit. Ieri am dat de câteva ori zăpada de pe căile de acces și în câteva minute parcă nici nu trecusem...

Cele mai reușite fotografii din 2023

Pentru că lucrăm la superbul calendar cu fotografiile realizate în 2023, ieri le-am ales pe cele mai reușite, din punctul meu de vedere, bineînțeles. Dar, înainte de a mă apuca de frunzărit prin...

ChatGPT mă minte și mă pune să-mi fac singur treaba

Mă enervează că nu am timp să scriu aici pe cât de des aș vrea, în ultima săptămână au fost tot felul de evenimente pe care le-aș fi comentat, dar nu am avut nicio zi în care să termin tot ce-mi...

România viitor de AUR are

Dacă nu ați aflat deja ce scor a obținut România la PISA 2022, aflați că suntem pe penultimul loc în Europa. Mai analfabeți decât copiii noștri sunt cei din Bulgaria. Suntem un fel de lumea a treia...