Pentru voi cât de important e somnul?

Articol

scris

de

la

data

de

18.01.2024

în

categoria

Până acum câțiva ani nu dădeam mare importanță somnului. Adică îl consideram necesar, dar cam atât. De multe ori, când mă culc, mă gândesc că abia aștept să mă trezesc dimineața, asta pentru că mirosul cafelei dimineața îmi pare furat din rai. Cu toate astea, nu-mi pun ceasul/telefonul să sune decât la o oră la care sunt sigur că sunt treaz deja pentru că urăsc trezirea dată de orice dispozitiv. A fost o perioadă din viața mea în care trebuia să mă trezesc undeva pe la cinci ca să pot ajunge în timp util la muncă. Am urât-o groaznic.

Am început să apreciez un somn de calitate pe vremea când mă trezeam cu dureri de ceafă. Pe atunci nu știam că am probleme cu inima și durerile de ceafă sunt date de tensiunea arterială ridicată, dar diminețile în care mă trezeam odihnit erau rare. După ce am rezolvat problema cu tensiunea, în sensul că iau zilnic pastile și o țin sub control, am descoperit că un somn bun ține și de alte lucruri: o saltea bună, o pernă comodă, o pijama de calitate, temperatura etc. Când eram mai tânăr dormeam pe orice, oricând și oricum, cu vârsta am devenit mai mofturos în privința asta, dar mai ales în privința pijamalei.

Cu ceva vreme în urmă, mi-a luat Teo o pijama cu aspect clasic, mai grosuță, care arăta fain. Aveam să descopăr că era super incomodă noaptea din două motive. Primul e că era aderentă ca material și se lipea efectiv de așternuturi, astfel încât, când te întorceai prin somn ea se strâmba pe tot corpul și mă trezeam din cauza asta. Al doilea motiv era că nu avea pic de elasticitate. Trebuia înlocuită neapărat.

Când am fost în city-break la Timișoara am intrat într-un magazin Sofiaman. Nu știam nimic de ei, dar Teo știa brandul. Magazinul arăta premium și am aflat surprins că e marcă românească și că fabrica e la Târgu Neamț. Băi copii, mi-am luat din magazinul lor o pijama, să le dea Dumnezeu sănătate! Câteodată, când vin de la muncă nici nu mă mai schimb în hainele de casă, trec direct la pijama. E ușoară, e comodă, e elastică. Am ales un model din bambus, un material despre care nu știam mai nimic dar am tot văzut că i se face reclamă de ceva vreme. Sunt așa de faine pijamalele mele încât am zis că merită să scriu despre ele. Au costat vreo 150-170 de lei pentru că erau la reducere, dar și la preț întreg își merită fiecare bănuț.

Intrați pe site-ul lor, au și niște reduceri pe acolo.

Ți-a plăcut? Distribuie!

0 Comentarii

Ceea mai mare înfrângere a Arynei Sabalenka nu a fost la US Open

de Emi

/ 17.09.2026

Sâmbătă seară a fost finala feminină de la US Open 2026. Meciul a fost unul în care s-au duelat două jucătoare dintre care una vine dintr-o țară foarte apropiată de Rusia: Aryna Sabalenka din Belarus și Elena Rybakina, care reprezintă Kazahstanul, dar este născută la Moscova. Cred că reprezentanții sportului […]

Messi s-a retras de la națională

de Emi

/ 01.09.2026

La 39 de ani, Lionel Andrés „Leo” Messi și-a anunțat oficial retragerea din echipa națională de fotbal a Argentinei pe 31 august 2026. Decizia este una extrem de dificilă, mai ales că argentinianul este considerat unul dintre cei mai mari fotbaliști din istorie, fiind iubit de fani din întreaga lume. […]

Nici la play-off-ul Ligii Campionilor nu mai putem visa

de Emi

/ 24.08.2026

În această perioadă are loc play-off-ul UEFA Champions League. Acesta reprezintă al patrulea și ultimul tur preliminar înaintea fazei principale, acolo unde intră în scenă granzii Europei — ceea ce presa sportivă din România numește, mai plastic, „masa bogaților”. Ideea este că play-off-ul Champions League este cu totul diferit față […]