Articole despre sănătate

Jurnalul unui curios (vol II)

de Gabi

/ 23.04.2024

Am schimbat titlul jurnalului pentru că nu chiar toate cele scrise aici vor ține de știință, vor fi tot felul de curiozități din diverse domenii. Nu a fost pe nici o mare sau pe vreun ocean, a fost într-un golf. Era 9 iulie 1958 și un cutremur zguduie munții ce […]

Pentru voi cât de important e somnul?

de Gabi

/ 18.01.2024

Până acum câțiva ani nu dădeam mare importanță somnului. Adică îl consideram necesar, dar cam atât. De multe ori, când mă culc, mă gândesc că abia aștept să mă trezesc dimineața, asta pentru că mirosul cafelei dimineața îmi pare furat din rai. Cu toate astea, nu-mi pun ceasul/telefonul să sune […]

Nu mâncați gândaci, mâncați …

de Gabi

/ 29.11.2023

Astăzi camera deputaților s-a întrecut pe sine și a votat legea care-i împiedică pe români să mănânce accidental vreo insectă. Pentru că nu e românesc. Pentru că un român adevărat mănâncă carne de porc, nu greieri. În lege se spune clar că dacă îndrăznește vreun magazin să vândă mâncare făcută […]

Justiție cu iz de anti-vaxxer ne mai lipsea

de Gabi

/ 27.11.2023

Vi s-a întâmplat să intrați în posesia unei informații și ceva, un al șaselea simț, să vă spună că lucrurile nu se leagă? Vi s-a întâmplat, nu-i așa? Așa am simțit eu când am aflat că un anume domn procuror Matei de la DNA a cerut ridicarea imunității lui Cîțu, […]

Și totuși beizadeaua de la cine a cumpărat droguri!?

de Gabi

/ 20.08.2023

Zice avocata ăluia de a intrat cu mașina într-un grup de pietoni că nu era “fiu de beizadea”, că părinții lui sunt “oameni simpli” - în România toți oamenii simpli conduc Mercedesuri G și decapotabile de colecție -, că nu-i dădeau bani de droguri - doar îi dădea bani cu […]

Luni sabatice de la rețelele sociale 

de Teo

/ 04.08.2023

În septembrie se fac doi ani de când rețelele sociale au rămas pe locul 2, 3, 4 sau mai jos. Ciudată aniversare. Și, totuși, atât de utilă. După ce am renunțat la presă a trebuit să muncesc de două ori mai mult ca să pot să ajung pe un drum […]

O discuție neconvențională despre hemoroizii politicienilor

de Gabi

/ 21.06.2023

Stăteam noi trei la o masă și discutam chestii. Pe ordinea de zi: depunerea jurământului de către minunatul nou guvern. Copilul nu înțelegea rolul întregii ceremonii de la Palatul lui Werner, argumentând că nu e ca și cum chiar ar conta vorbele alea pentru cei ce le rostesc. A încercat […]

Tot mai bolnavi

de Emi

/ 17.03.2023

Am uneori presimțirea că trăiesc într-o țară bolnavă, o țară a căror locuitori au fost bolnavi, sunt și vor fi de-a lungul timpului. Bolnavi, la propriu și la figurat, dar mai ales la propriu. Primul motiv pentru care suntem așa bolnavi noi ca societate este din cauza faptului că nu […]

Cum, probabil, m-a salvat vaccinul

de Gabi

/ 16.09.2022

Eu am tendința să-i ascult pe oamenii de știință mai mult decât pe tănțile cu 4 clase de Facebook, prin urmare am așteptat cu o oarecare nerăbdare disponibilitatea vaccinului împotriva COVID. Bănuiam că trecusem deja prin boală (încă de când la televizor se dădea că ar fi ceva în China […]

Ne merităm apocalipsa

de Gabi

/ 15.09.2022

De zeci de ani oamenii de știință ne tot zic că urmează ca lucrurile să devină fierbinți pe planetă. Ce a făcut lumea între timp: și-a văzut de treabă. La un moment dat totul a devenit evident, plus că au apărut câțiva lideri care au rezonat cu ce spuneau oamenii […]

Domnișoara și prezervativele

de Emi

/ 15.09.2022

Întâmplarea pe care urmează să v-o povestesc s-a petrecut recent, aproximativ acum trei săptămâni. Eram la un supermarket pentru a cumpăra niște dulciuri și snacks-uri al gurii. Era un weekend în care eram singur acasă, ai mei fiind plecați să se mai relaxeze și ei și să scape de un […]