Jurnalul unui curios (vol II)

de | 23.04.2024

Am schimbat titlul jurnalului pentru că nu chiar toate cele scrise aici vor ține de știință, vor fi tot felul de curiozități din diverse domenii.


Nu a fost pe nici o mare sau pe vreun ocean, a fost într-un golf. Era 9 iulie 1958 și un cutremur zguduie munții ce înconjoară golful Lituya din Alaska. Un versant o ia la vale și o cantitate imensă de pământ, aproximativ 90 de milioane de tone de rocă, a plonjat în îngustul fiord cu o viteză enormă. A rezultat cel mai mare val din istorie: 524 de metri înălțime.

Ca să înțelegeți dimensiunile, valul a fost mai înalt decât clădirea Empire State. Pentru referință, cel mai mare val pe care a alunecat un surfer vreodată, conform Cărții Recordurilor Guinness, a fost de 26 de metri, pe 29 octombrie 2020 în Nazaré, Portugalia. E posibil ca recordul să fie bătut tot de un val în Nazaré, de 30 de metri, dar recordul este în omologare. Dar valurile astea două sunt minuscule pe lângă mega-tsunamiul din golful Lituya.


Dacă ai probleme cu tensiunea arterială și te pregătești să-ți pui adidașii și să te apuci de maratoane, mai gândește-te! Nu că nu ar fi bine, dar pare-se că mai eficiente pentru scăderea tensiunii sunt exercițiile izometrice. Concluziile au fost trase după un studiu pe 15.000 de participanți și au relevat faptul că sunt cele mai eficiente când vine vorba de sănătatea inimii, a sistemului vascular și al sistemului nervos. Pe lângă asta, normal că ajută la tonifierea musculaturii dar și sunt mai eficiente dpdv al timpului. Unul dintre cele mai bune exerciții izometrice este „placa”, acel exercițiu în care te sprijini pe coate și pe degetele de la picioare, îndrepți corpul și încerci să stai cât mai mult în poziția asta.


Astronauții de pe Stația Spațială Internațională s-au apucat de răzuit pereții și de studiat la microscop ce au găsit pe ei ca să vadă ce microorganisme au supraviețuit pe acolo, în condiții de gravitație scăzută, cu mai mult CO2 și mai multe radiații decât în habitatul de pe planetă. Și ce au găsit ei pe pereți? O bacterie care pe pământ poate să-ți dea dureri de burtă serioase dar care s-a făcut și mai rea acolo. În mediul unic de acolo, Enterobacter bugandensis s-a transformat în ceva ce pur și simplu nu există pe pământ și a început să prospere acolo. Partea nasoală este că bacteria, care deja putea să joace un rol în „Greu de ucis”, a devenit și mai rezistentă la medicamente.


Apple face o mișcare îndrăzneață și mută toată procesarea AI din cloud pe telefon. Sunt informații că asta se va întâmpla începând cu iOS18 și motivul ține de confidențialitatea informațiilor.

Orice procesare în cloud înseamnă că toate informațiile vor părăsi device-ul și vor fi stocate într-un server, ceea ce poate crea probleme de confidențialitate. Varianta cu procesarea în telefon e mult mai sigură, dar telefonul trebuie să fie capabil dpdv hardware să facă asta pentru că AI-ul necesită o putere de procesare mult mai mare decât orice altă sarcină.


Cuplurile care beau alcool împreună tind să trăiască mai mult decât cele care nu o fac, conform unui studiu care a implicat peste 9.000 de persoane. Ăsta nu e un îndemn să vă apucați de băut în familie, dar dacă vă place să degustați un vin bun seara, sau un whisky bătrân, ar fi mai bine să o faceți împreună cu partenerul și, pentru sănătatea relației voastre, ar fi bine să beți în cantități egale.

Studiul a fost făcut de cercetătorii de la Universitatea din Michigan. Aceștia vor continua încercând să-l aprofundeze ținând cont de cantitatea de alcool băută, tipul de alcool dar și tipul de relație.

Distribuie!

Comentează!

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Cam pe aceeași temă

Newsletter

Trimitem un newsletter pe săptămână cu ultimele articole.