Vremurile s-au schimbat, prieteni

Articol

scris

de

la

data

de

07.10.2022

în

categoria

Mergem în Portugalia de câțiva ani, câteodată de două ori pe an. Pentru mine cel puțin e un fel de terapie cu normalitate, e ca o gură de civilizație. Lisabona este un oraș al diversității și al culturii de orice fel. Mergând periodic acolo, am avut posibilitatea să remarc micile sau marile schimbări și cum îi afectează asta pe ei. Sau nu. De exemplu, în ciuda creșterii prețului combustibilului (de la 1,8 euro/litru în toamna lui 2021 la 2,3-2,4 euro/litru în primăvara lui 2022) prețurile în restaurante sau la raft nu au crescut atât de mult ca la noi.

În toamna acestui an am remarcat însă niște schimbări care demonstrează că lumea e în schimbare, vremurile nu sunt tocmai cele mai bune și totul merge într-o direcție de rahat.

În primul rând, de când ne plimbăm noi pe acolo nu am văzut vreodată vreo navă militară. Anul ăsta am văzut trei. Una dintre ele a stat o perioadă bună fix în mijlocul fluviului Tagus, fiind înconjurată de feriboturile care aveau traseu pe acolo. Putea să “parcheze” oriunde altundeva dar părea că stă acolo tocmai ca să atragă atenția asupra ei.

nava militara Portugalia MG 7703 2
nava militara Portugalia MG 7679 3

Al doilea lucru pe care l-am remarcat au fost mașinile de poliție. De obicei, poliția e destul de prezentă în capitala Portugaliei, o vezi peste tot dar par mai degrabă puși acolo să zâmbească și, ocazional, să facă pe ghizii pentru turiștii rătăciți. Anul ăsta însă, am remarcat mașini de poliție care patrulau neîncetat câte două. De ce fac asta, habar nu știu, ce știu este că m-au făcut să mă simt un pic ciudat. Portugalia este una dintre cele mai sigure țări europene în ciuda faptului că efectivul de poliție e mic, acum parcă era un pic cam multă poliție pe stradă.

politie Lisabona MG 7674 2

Ultimul lucru e legat de imigranți. Prima dată când am ajuns în Lisabona, am ieșit din metrou în piața Martim Moniz. Nu mi-a lăsat cine știe ce impresie, dovadă faptul că nu am pus mâna pe aparatul de fotografiat. În scurt timp ne-am dat seama că piața este un fel de loc în care se adună imigranții ilegali, dar de fiecare dată când am trecut pe acolo erau câțiva, liniștiți, care nici nu făceau prea multă mizerie. Piața este situată la capătul celui mai turistic traseu de tramvai, celebrul tramvai 28, iar sute de turiști stau la coadă ca să prindă un loc. Anul ăsta, peste drum de stația de tramvai, erau o mulțime de imigranți, adunați grupuri și cu locuri de dormit improvizate din carton. Portugalia este o țară tolerantă cu imigranții iar temperatura în Lisabona îți permite să nu mori iarna dacă dormi sub cerul liber. Clar că nu e ca și cum ai dormi în pat, dar e mai bine decât în Germania.

imigranti Martim Moniz MG 7987 3
imigranti Martim Moniz MG 7994 2
imigranti Martim Moniz MG 7999 2
imigranti Martim Moniz MG 8009 2

Vremurile s-au schimbat, prieteni, și par a fi din ce în ce mai de rahat.

Ți-a plăcut? Distribuie!

1 Comentariu

  1. Ciprian

    Ceva noutati din 2023?

    Reply

Trimite un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ce urmează

de Gabi

/ 10.06.2026

Ce voiam să vă spunem este că în următoarea perioadă o să vă scriem pe aici de dincolo, din țara aia cu soare mai mult și mâncare dumnezeiască: Sicilia, pardon, Italia. Mergem să filmăm pentru European Scenic Roads dar promitem să îmbinăm munca cu relaxarea. E o călătorie doar pentru […]

Predicțiile mele pentru World Cup 2026 (SUA – Canada – Mexic)

de Emi

/ 09.06.2026

Începe Campionatul Mondial de fotbal: joi, 11 iunie, ora 22.00. Mexic (una dintre țările gazdă) o va întâlni pe Africa de Sud, care a fost și ea cândva gazdă a Mondialului, în 2010. Acest Campionat Mondial se va desfășura în trei țări: Statele Unite ale Americii, Canada și Mexic. Din […]

N-o să fiu vreodată influencer

de Gabi

/ 05.06.2026

Ca fiecare ființă bipedă cu creier în dotare, am și eu ceva de spus în foarte multe situații. Problema mea este că am și al naibii de multe îndoieli. Eu pun la îndoială orice informație pe care o primesc și, total nepractic de cele mai multe ori, îmi pun la […]