Mă uit la fotbal de ceva timp. Iar de când mă uit, mi-a plăcut întotdeauna să fiu într-o tabără, să țin cu o echipă sau o națională. Bineînțeles, la capitolul națională, Naționala României de fotbal este prima echipă pe care un român o susține înainte de orice altă echipă. Iar aici intru și eu.

În vara lui 2016, când era în desfășurare Campionatul European de Fotbal din Franța (EURO 2016), o altă națională mi-a ajuns la suflet, dar sub România, evident. Este vorba despre Germania. Îmi plăcea și ca națională, și ca țară; consideram în aceea perioadă că toată Europa trebuie să se uite la Germania și să ia exemplu. Nu mai este cazul acum.

În această săptămână am simțit două umilințe: prima a fost cea în care Germania, care nu mai produce rezultate notabile de peste 10 ani, a pierdut cu 0-1 acasă împotriva Greciei, iar a doua umilință, trăită luni seara, când am văzut naționala României anesteziată pentru a treia oară la rând de Bosnia și Herțegovina cu un nemilos 2-4.

În primul rând, aș vrea să încep cu naționala mult iubită, care este la cea de-a doua înfrângere la rând. Primul meci a fost pierdut în deplasare la suedezi cu 1-2, culmea, în acel meci am jucat mult mai bine decât în umilința trăită luni seara la București. Posesia am avut-o pe tot parcursul meciului, dar bosniacii au avut ocaziile de partea lor, care au fost o gălăgie. 2-4 este un scor mincinos; având în vedere ocaziile, se putea termina un 2-5 sau 2-6, pentru că bosniacii au ratat mult. Este a treia înfrângere la rând cu ei. Prima a fost acum un an, când am pierdut tot la București cu 0-1, dar acolo puteam înțelege că a fost ghinion și cel mai sinistru arbitru din lume, Danny Makkelie. Returul de la Zenica a fost categoric, Bosnia învingându-ne cu 3-1. 

Ce a fost luni seară? O palmă dată care să ne readucă la realitate și care să confirme că EURO 2024 a fost o excepție de la regulă și, mai ales, un vis foarte frumos.

Germania, acum. Nemții nu au mai făcut o performanță notabilă de la Cupa Mondială din 2014, când au și câștigat-o! De atunci, numai dezamăgiri… ultimul loc în grupă la Cupa Mondială din 2018, eliminați de Anglia în optimile de finală la EURO 2020. În 2022, în Qatar, la Mondial, tot nu au ieșit din grupe. La EURO 2024 au fost eliminați de Spania (câștigătoarea, ce-i drept, a competiției), iar la Cupa Mondială din 2026 au fost eliminați la penalty-uri de Paraguay.

Acum Germania are un nou selecționer, legenda lor în antrenoriat, Jürgen Klopp. Acesta a antrenat ani la rând cluburi ca: Mainz (270 de meciuri antrenate), Borussia Dortmund (319 meciuri antrenate) și Liverpool FC (489 de meciuri antrenate). În luna august a acestui an, Klopp a semnat cu naționala Germaniei. Șefii federației l-au chemat pentru că au vrut o restructurare a naționalei după încă o umilință trăită pe plan internațional. Primul meci, deplasare în Țările de Jos: 1-1. Olanda egalase pe final de meci, per total meciul a fost ok, iar venirea lui Klopp anunțase ceva bun, ATUNCI. Al doilea meci, care a fost duminică seara, a fost definiția umilinței - ce a trăit luni seara naționala României, dar la nivelul Germaniei. Nemții au primit vizita grecilor, iar „Football Club Tzatziki” a bătut naționala Germaniei cu 1-0, gol marcat în minutul 74 după o respingere neinspirată a lui Joshua Kimmich. Putem spune altfel că Klopp nu a început cu stângul, ci direct cu stângul rupt, pe care va trebui să-l amputeze pentru a putea repara ceva din rușinea asta cum nu au mai avut de când au pierdut pe propriul teren împotriva celor din Macedonia de Nord cu 1-2. Recentă, de altfel - are mai puțin de 7 ani umilința aia.

Luni seară m-am simțit rușinat cu ce naționale susțin eu. România, hai că e țara în care m-am născut, dar Germania... pe bune, o decădere mai mare nu  au avut companiile nemțești pe bursă cum a avut decădere această națională în 12 ani de când au luat Mondialul din Brazilia. Luni seară m-am simțit ca-n clasa a șasea când am luat 3 în teza la mate: umilit și rușinat că asta e tot ce-am putut. 

Sursa foto: Federația Romana de Fotbal