După revoluție am tot auzit că Germania e cea mai cea țară, că Passatul e cea mai mașină și TDI e sfânta treime a motoarelor. Mie mi-au plăcut mai mult mașinile franțuzești, dar am fost și eu o zi în Germania și mi-a ajuns.
Eram cu familia în Belgia și, datorită transportului public, Aachem părea la o aruncătură de băț. Iar eu voiam tare să văd capitala lui Carol cel Mare. Închiriasem un apartament în Charleroi, prin urmare, dis de dimineață, am luat trenul spre Liege unde am schimbat spre Aachem. Acolo ne aștepta o vreme câinoasă dar entuziasmul era mare.
Primul contact cu orașul a fost bulversant: asfalt peticit, supermarketuri îngrămădite între clădiri și o arhitectură amestecată. În parcul din centrul orașului, în loc de iarbă era un covor de plastic care imita iarba. De sus cădea o ploaie măruntă, numai bună să amplifice dezamăgirea, dezamăgire care a crescut maxim când am văzut că mai tot ce voiam să vizităm era închis. De exemplu, în catedrală era slujbă și nu ne-au dat voie să intrăm; nu știm motivul, posibil să fi fost plină deja sau nu primeau turiști. Așa că ne-am mulțumit cu Târgul de Crăciun care era chiar frumușel.
După ce ne-am tot învârtit noi pe acolo, am mâncat niște turtă dulce (bună dar nu ruptă din soare) și am poposit lângă o tarabă în care se vindea bere. Aici era full de oameni pentru că fie vremea cât de rea neamțul tot o berea bea. Crâșma asta era pe un piedestal rotund și în mijloc era tejgheau iar niște nemțoaice serveau în toate direcție. Și Teo îmi atrage atenția asupra unui lucru: berea 4 euro, venea neamțul și dădea 10 euro la schimb cu două beri și rest 2 euro, venea turistul și dădea 10 euro și primea două beri. Punct. Nema rest.
Dă-i naibii cu berea lor, oricum mi se părea prea frig, așa că am mers o tarabă mai încolo unde se serveau băuturi calde, cârnați și alte preparate cu nume care-ți înnoadă limba în gură. La tejchea doi tinerei, 20+ ani. Ne uităm pe tabla cu meniul și ne tot întrebam noi, în română, normal, ce naiba e aia, da’ aia ce-o fi, băi nu mă risc, eu vreau vin fiert. Teo decide și ea că ar fi bun un vin fiert iar copilul a vrut și el ceva gen ceai sau ciocolată caldă. Și se duce soția mea la ei și le zice în engleză ce ne dorește inima. Și vine răspunsul: „don’t speak english”. Franceză!? Nicht. În engleză da’ mai rar!? Nicht. Le arătăm cu degetul pe tablă: „don’t speak english”. N-am mai răbdat, le-am scăpat un „nazi” printre dinți și am plecat direct la gară.
Ne-am întors în Charleroi unde aveau ăia un târg de Crăciun mic dar cu un vin fiert de-ți venea să storci cana și niște castane coapte bestiale.
0 Comentarii