Concluzii după cinci zile de condus prin Portugalia

Articol

scris

de

la

data

de

17.10.2023

în

categoria

Am făcut câteva sute de kilometri prin Portugalia, atât pe autostrăzi cât și pe drumuri naționale și locale, ziua și noaptea. Concluzia, pe scurt, ar fi că se circulă mult mai ușor, mult mai relaxant și totul e mai simplu decât în România. De ce? Pentru că au autostrăzi (aproape 50), ar fi răspunsul cel mai evident, dar nu e numai asta.

În cele cinci zile am preferat să evit autostrăzile, pentru a vedea mai bine Portugalia, și a fost o plăcere să conduc pe drumuri locale și naționale. Peisajul a fost superb și am admirat niște sate foarte frumoase, cu piațete cochete și case neașteptat de mari (știam că portughezii nu sunt bogați dar dacă e să-i judeci după case ...). Chiar dacă, uneori, asfaltul nu e cel mai bun posibil, drumurile sunt bine semnalizate. Și aproape goale. Faptul că au autostrăzi a mutat traficul pe ele și de multe ori parcă eram singur pe drum. Și au o grămadă de sensuri giratorii. Se pare că oriunde s-a putut au renunțat la intersecții simple, în localități și în afara lor.

Am ajuns pe un drum care era foarte asemănător cu E85, "drumul morții", adică era cu o bandă pe sens și un acostament foarte lat. Însă marcajul era diferit: pe E85 între bandă și acostament e trasată o linie discontinuă, în Portugalia e continuă și, bine-nțeles, nimeni nu circulă pe acostament.

În Portugalia sunt multe localități în care viteza este monitorizată în sensul în care ți se cronometrează timpul de la intrare la ieșire, plus că au semafoare care se pun automat pe roșu dacă te apropii de ele cu viteză mai mare decât cea legală. Mai au niște semafoare care îți afișează un smiley verde zâmbăreț dacă ai sub limită și un smiley roșu supărat dacă mergi prea tare, iar eu am intrat în joc și am vânat smiley zâmbăreți.

Cât despre cum circulă portughezii, nici ei nu sunt niște sfințișori care respectă cu strictețe viteza legală, dar nu am văzut nici unul care să meargă cu mult peste, care să te preseze din spate cu flash-uri sau care să depășească la limită. Eu am avut închiriat un Fiat 500 care gâfâia la deal și au fost vreo două situații în care oamenii au stat răbdători în spatele meu și au așteptat un loc în care să depășească în siguranță.

Pe autostradă limita este la 120 km/h și cam toată lumea circulă cu maxim 10 km/h peste limita legală. În cei 500 km făcuți pe autostradă am văzut doar câțiva cu mașini mai puternice mergând mai tare, dar nu cred că era vreo unul cu peste 160. Dar, indiferent de viteza cu care circulă, toată lumea circulă pe banda de la margine și păstrează celelalte benzi pentru depășiri. Și când zic toată lumea înseamnă că chiar toată lumea.

Mi-e groază că la întoarcere voi ateriza pe Otopeni și va trebui să conduc până la Roman pe E85.

Ți-a plăcut? Distribuie!

0 Comentarii

Messi s-a retras de la națională

de Emi

/ 01.09.2026

La 39 de ani, Lionel Andrés „Leo” Messi și-a anunțat oficial retragerea din echipa națională de fotbal a Argentinei pe 31 august 2026. Decizia este una extrem de dificilă, mai ales că argentinianul este considerat unul dintre cei mai mari fotbaliști din istorie, fiind iubit de fani din întreaga lume. […]

Nici la play-off-ul Ligii Campionilor nu mai putem visa

de Emi

/ 24.08.2026

În această perioadă are loc play-off-ul UEFA Champions League. Acesta reprezintă al patrulea și ultimul tur preliminar înaintea fazei principale, acolo unde intră în scenă granzii Europei — ceea ce presa sportivă din România numește, mai plastic, „masa bogaților”. Ideea este că play-off-ul Champions League este cu totul diferit față […]

Istorie, nu propagandă

de Gabi

/ 21.08.2026

Propune spre citire prietenul Bogdan Stanciu un mic text pe una bucată rețea de socializare, text ocazionat de Ziua Ungariei și Ziua Sfântului Ștefan. Ședeți blând o țâră, că nu-i vorba de Ștefan al nostru, ci de Ștefan al lor, despre care am aflat și eu recent. Aflat e cam […]