Am ajuns în Bronte duminică la prânz și am fost întâmpinați de un oraș pustiu. Dar părea frumușel și, în ciuda soarelui neiertător, am decis să oprim și să ne plimbăm un pic. Unde mai pui că foamea ridicase mâna de prezență de vreo oră. 

Teo a căutat pe Google Maps un restaurant cu recenzii bunicele și am luat-o la pas în sus. Bronte e un orășel cu aspect de sătuc, poziționat pe o coastă de deal, așa că oricum te-ai deplasa ori o faci în sus, ori în jos. Acum era în sus. Bronte e la vreo 15 kilometri de Etna, lucru care aproape i-a fost fatal de vreo câteva ori, dar care face ca solul să aibă calitățile necesare pentru a obține un fistic delicios. Iar brontezii sunt mândri de asta și pun fistic la orice. Fac și lichior din el.

Ceea ce părea a fi doar un mic popas în concediul nostru, s-a transformat într-o surpriză culinară. Am luat masa la Gennarino’s, o bodegă (zic ei în prezentare) de prin anii 20 și, băi tăticule, declar solemn că în data de 23 iunie 2024, la prânz, am mâncat cel mai bun lucru din viața mea: tortelli cu parmezan și pastă de fistic. Și nu numai eu am mâncat bine, toți de la masă mormăiau că niște pisoi înfometați care iau contact prima dată cu mâncarea la pliculeț. Am gustat de la toți, iar  la masă a mai fost un osso buco ce merită un premiu special pentru spectacolul oferit papilelor gustative. Și circulă vorba în sat că la mai toate restaurantele din Bronte e la fel.

După masă ne-am plimbat un pic prin centrul pustiu, singurul loc puțin animat era un magazin alimentar/bar/cofetărie, unde am zis să intrăm să luăm ceva apă pentru drum. Numai că ăl’ cu coarne ne-a scos în cale vitrina cu înghețată și, furați de gustul gelato cu fistic de Bronte și al celor cu frăguță, am plecat lingându-ne pe buze … dar fără apă.

Deci dacă aveți drum prin Sicilia, nu trebuie să știți multă italiană, dar trebuie să știți să pronunțați “gelato al pistacchio di Bronte” și totul va fi bine.