Nu mai e un secret pentru nimeni din bula mea că îmi place rău de tot Portugalia. De câțiva ani mergem constant acolo și am ajuns să am așa un sentiment de acasă. Nu le vorbesc limba (încă), nici nu am făcut o prioritate din asta și nici nu am talent la învățat limbi străine cum are Teo.
Birocrația portugheză e cumva celebră în Europa, cu toate că noi încă nu ne-am ciocnit de ea decât în foarte mică măsură. Noi avem și avantajul de a fi în Uniunea Europeană și cumva, de fiecare dată, lucrurile au mers destul de smooth în relația cu autoritățile. Ajută mult și faptul că atitudinea celor care lucrează la stat e total diferită față de ce întâlnești în România, adică și atunci când te refuză o fac cu amabilitate și-ți dau și sfaturi despre cum ar trebui să faci ca a doua oară să nu mai pățești asta. De exemplu, ei au niște birouri de lucru cu cetățenii plasate în mai multe zone din Lisabona (posibil să fie în mai multe orașe) unde te duci cam pentru tot ce ține de acte. Noi ne-am dus două dimineți la rând să rezolvăm ceva problemă și de fiecare dată ni s-a spus că s-au epuizat bonurile de ordine pentru operațiunea respectivă. Aparent ei dau bonuri de ordine pentru orice și pentru fiecare operațiune în parte și nu par dispuși să facă extra work. Până la urmă am rezolvat problema online, cu costuri ceva mai mari dar a fost OK.
Însă sunt mulți străini care se plâng de birocrația de acolo, noi, obișnuiți cu cea din România, nu ni se pare că e chiar așa un dezastru. Însă, băiatul ăsta, egiptean la origini, pare să aibă o problemă insurmontabilă.
Însă, după o săptămână:
Ei, cam în situația asta sunt eu acum: când m-am trezit dimineață și am văzut că trebuie să deszăpezesc mașina, primul gând a fost „vreau înapoi în Portugalia”.
0 Comentarii