Încercam, eu și Gabi, să îi explicăm lui Emi despre bani, mai ales că mesajele care vin din jur sunt adesea contradictorii. Noi vrem să îi oferim câteva principii de bază după care să se ghideze, dar este dificil pentru un adolescent care dorește să fie cât mai independent să aibă încredere orbește în ceea ce spun părinții. Toți am fost adolescenți și știm cum e. De aceea am căutat, de cele mai multe ori, ca afirmațiile noastre să fie însoțite de o sursă obiectivă, de la cărți și articole de specialitate la site-uri ale unor instituții.
Limbajul specific poate fi o piedică; știu din propria experiență, când încercam să înțeleg concepte din domeniul finanțelor și economiei. Prin urmare, de câte ori vorbim cu Emi despre bani, îi “traducem” totul într-un limbaj cât mai uzual și prietenos.
Așa am ajuns la banii ca o pereche de pantofi. Pentru că banii sunt o unealtă/un ajutor cu care poți face diferite lucruri. Și, la fel ca o pereche de pantofi, dacă ai grijă de ei, te ajută pentru o mai mare perioadă de timp. Dacă nu, îi arunci după doar câteva purtări. Pantofii nu îi ții în ploaie și zăpadă, îi dai cu cremă, ai grijă pe unde calci când mergi cu ei, eventual le pui un pic de lipici dacă este necesar, să nu dezlipească talpa de tot – adică acționezi preventiv.
La fel și cu banii.
Prima dată îi “cumperi”: îi primește de la părinți, muncești pentru salariu, înveți și primești bursă etc.
Apoi te bucuri că îi ai: când ne uităm la pantofi, ne bucurăm că i-am cumpărat fiindcă sunt ceea ce ne-am dorit; cu banii e fix la fel; ne uităm în portofel și ne bucurăm pentru că îi vedem acolo, în format fizic, sau ne uităm în aplicația bancară.
După care începem să îi folosim. Și aici apare diferența dintre o “pereche de pantofi” care ne ține câțiva ani și una pe care nu o mai putem folosi după câteva purtări. Pentru că banii ne ajută să plătim facturile, mâncarea, cele necesare traiului și astfel să putem, data viitoare, să producem alți bani. Dar sunt și bani de care nu avem grijă și de care ne despărțim rapid: cei cu care cumpărăm mai multă mâncare decât e nevoie și care apoi este aruncată la gunoi pentru că expiră; cei cu care cumpărăm mai multe dulciuri decât e necesar (se simte la carii, la cântar și la buget); cei cu care cumpărăm produse de care nu avem nevoie, dar le luăm pentru că sunt la ofertă sau pentru că ne plac timp de câteva secunde.
Banii aceștia, cheltuiți după impuls sau din automatism, sunt ca pantofii lăsați în ploaie, pe care nici nu-i dăm cu cremă, nici nu-i ștergem de mizerie: se pierd și duși au fost.
E clar că nu suntem roboți și că vom avea momente când vom cheltui mai mult și pe lucruri care nu ne folosesc. Dar important este ca aceste momente să fie excepțiile și nu regula.
Și mai important este să vorbim cu cei foarte tineri despre bani. Ai mei îmi livrau mereu aceeași chestie: “nu avem bani”, “nu cumpărăm prostii”. Am înțeles târziu că, de fapt, nu aveau bani pentru acel lucru, care era mai puțin important decât restul; și că “nu cumpărăm prostii” era similar cu prioritizarea. Dar pentru că sistemele de valori ale unui copil/adolescent nu sunt aceleași cu ale unui adult iar ai mei nu au fost educați să vorbească cu copiii lor despre bani (și nu numai) am învățat târziu lecții importante, care m-ar fi ajutat enorm dacă le-aș fi știut la 18, 19 sau 20 de ani. Tocmai de aceea noi vrem să îi oferim lui Emi cât mai multe informații utile, cu care să pornească la drum.
Sper ca această comparație să îi ajute pe adulții care vor să discute cu cei mai tineri despre un subiect destul de complicat. Într-un articol viitor vă voi spune și ce soluții am găsit noi pentru banii pe care reușim să îi salvăm. Voi scrie despre asta pentru că am constatat că există informație care nu ajunge la oameni și e păcat să pierdem oportunități.
0 Comentarii