Să sunăm autoritățile 

Articol

scris

de

la

data

de

17.08.2023

în

categoria

În ultimele trei zile am făcut aproape 2000 de kilometri prin țară. Crunt de tot fraților! Ne mai salvează cioturile alea de autostradă altfel nu cred că aș fi reușit să merg de la Roman la Arad, apoi la Craiova, la București și înapoi acasă în trei zile și nevătămat. Prima remarcă este că ne-am mai civilizat. În ciuda faptului că în ziua a doua am prins puhoi de bucureșteni care se întorceau în capitală după mini vacanța de Sfânta Marie, nu am mai văzut atât de mulți bizoni în trafic. Mai e câte un nesimțit sau nesimțită pe ici pe colo, dar suntem pe drumul cel bun. Ceea ce nu se poate spune despre minunații noștri politicieni.

Pe principiul “dă-mi exemplu de prost”, astăzi despre ministrul transporturilor

Se duse ministrul transporturilor acasă la Timișoara și rămase blocat în trafic pentru că la noi autostrăzile se termină în câmp, toată lumea vine lansată și brusc se îngrămădește pe drumuri cu o bandă pe sens. Și ce face tovarășul ministru? Pune mâna pe telefon. “Am sunat la autoritățile locale să trimită un echipaj de poliție care să fluidizeze circulația acolo.” Vă dați seama că nu a fost ceva de genul “bună ziua, sunt un cetățean care privește cu îngrijorare la ambuteiaj” ci ceva de genul “Grindeanu sunt, i-a trimiteți niște cap de cretă să dirijeze că eu sunt ministrul transporturilor și sunt prins în trafic în mijlocul tuturor mojicilor”.

Pe lângă faptul că mi se pare nesimțire maximă să fii politician în România atâția ani și să te plângi că nu sunt autostrăzi, mi se pare culmea nesimțirii să fii ministrul transporturilor și să te lauzi pe Facebook că ai pus mâna pe telefon să suni că ești blocat în trafic. Păi noi ăștialalți, ce puii mei putem face!? Că dacă punem mâna toți pe telefon și sunăm poliția le blocăm centralele telefonice.

De fapt, dacă stai și te gândești un pic, nu e o idee chiar așa de rea. Dar nu la poliție trebuie sunat, ci la deputați, la guvern, la Ministerul Transporturilor, la CNAIR, ba chiar cel mai indicat ar fi să sunăm la tovarășul ministru. Nu de alta, dar poate încă nu au aflat câtă carne au în frigider.

Ți-a plăcut? Distribuie!

0 Comentarii

Trimite un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Suveniruri mai puțin obișnuite

de Teo

/ 20.05.2026

suveniruri mai puțin obișnuite

De când mă știu, am treaba asta cu a cumpăra produse care să aibă o utilitate. Nu sunt fana obiectelor de decor care nu fac nimic altceva decât să adune praf - pe care eu trebuie să îl șterg periodic. De aceea, atunci când plecăm pe undeva și e momentul […]

Chiar o să ne facă AI-ul mai proști pe toți?

de Teo

/ 18.05.2026

învățare în epoca AI

E un subiect fierbinte ăsta cu inteligența artificială (AI = artificial intelligence, că ne place engleza 😀). Dacă o să ne facă mai comozi și mai proști, pentru că, în lipsa exercițiului gândirii, nu se mai formează rețele neuronale… și tot felul de scenarii.  Eu nu știu cum este sau […]

Metrorex și călătoriile în timp

de Emi

/ 11.05.2026

De când m-am mutat în București, odată cu facultatea, principalul meu mijloc de transport este metroul. De ce? Pentru că este cel mai rapid mijloc de transport, iar studenții beneficiază de o reducere de 90% la abonamentele lunare. Compania care administrează metroul bucureștean este Metrorex, o companie de stat aflată […]