Până la urmă tot Peugeot ne-am luat

Articol

scris

de

la

data

de

17.08.2023

în

categoria

Și am încercat să nu. Pe cuvânt.

Când ne-am hotărât că buburuza albastră (Peugeot 206) trebuie menajată pentru că are o vârstă și drumurile lungi o obosesc, am stabilit două criterii: să se încadreze în bugetul alocat (lunar, pentru că e leasing) și să aibă cutie de viteză automată. Să fie Peugeot nu era un criteriu, am zis să alegem rațional cu toate că până acum am avut patru mașini Peugeot și am o ușoară slăbiciune pentru marcă. Știu că zice lumea că-s stricăcioase dar mie nu mi se pare că ar fi mai puțin fiabile decât alte mărci. Nici cu buburuza nu am avut probleme majore, dar cei 16 ani își spun cuvântul și în ultimul an am tras două sperieturi cu ea. Mai întâi s-a dat în spectacol cu aburi când a fiert apa cu Teo la volan; s-a dovedit a fi un pârdalnic de releu de doi bani dar tot a trebuit să o duc pe platformă vreo doi kilometri. A doua oară s-a supărat și mi s-a plâns că nu are presiune la ulei; s-a dovedit a fi un senzor ieftin dar m-a pus la cheltuială pentru că am cărat-o pe platformă vreo sută de kilometri.

N-am vrut mașină mare, nici nu s-ar fi încadrat în buget, dar nici rost nu avea având în vedere modul în care ne folosim noi mașinile. Așa că am început căutările de la Dacia Sandero în sus. Băi tăticule, da’ mă așteptam ca Sandero să fie mai ieftin! Ne-am plimbat noi prin reprezentanțe, ne-am urcat ba în una ba în alta, dar când am deschis portiera unui 208 zâmbetul discret de pe buzele soției mi-a zis că s-a cam încheiat căutarea. Ce-i drept, și mie mi-a convenit pentru că îmi cam place Peugeot 208.

Deci până la urmă ne-am luat un bondar galben cu motor turbo pe benzină (n-am avut niciodată diesel, nu mi-am dorit niciodată diesel) de 1,2 litri, 100 CP și cutie automată în 8 trepte. Despre motor știu că e multiplu premiat în clasa lui, a avut el ceva belele pe partea de transmisie la începuturi dar acum e un motor matur și robust. Are și o versiune de 130 CP dar nu se încadra în buget. Cutia de viteze e făcută de japonezii de la Aisin și e folosită și pe BMW, Mini, Volvo, Opel, Cadillac, Citroen, Jaguar, Land Rover, Lexus, Mitsubishi, Volkswagen (doar în SUA) etc. Dacă e bună pentru Lexus și Volvo cred că e îndeajuns de bună.

Echiparea nu m-a interesat foarte tare, știu că Uniunea Europeană ce rea le impune producătorilor tot felul de echipamente de siguranță așa că și bondarul citește semnele de circulație, te ține pe banda de mers, frănează singură etc. Are CarPlay, Android Auto, tempomat, aer condiționat, scaune încălzite, faruri full LED etc etc etc.

Impresiile după prima mie de kilometri

Nu știu cât e de vină motorul și cât e cutia de viteze, dar ansamblul e peste așteptările mele. Cele 8 trepte ale cutiei au rapoartele bine programate pentru a scoate în valoare cuplul maxim (205 Nm) disponibil de la doar 1750 rpm și puterea maximă disponibilă la 5500 rpm. Deși accelerația 0-100 km/h e un pic peste 10 secunde, mașina se simte mult mai fâșneață, mai ales în depășirile de până în 130 km/h unde cutia coboară și câte patru trepte când apeși hotărât pedala din dreapta. Are ușoare ezitări în primele trei trepte dar nimic deranjant. Reprizele sunt vânjoase și, dacă te dai la ea, pleacă cu scârțâit de pe loc, dar scârțâie din anvelope exact cât trebuie.

Suspensia e destul de bine setată, parcă pe denivelările mici ar putea fi mai rafinată. Nu știu cum se așează pe curbe și cum se comportă la viteze mai mari pentru că încă nu am avut ocazia să mă dau la ea. Plus că m-am moșnegit (sau m-am înțeleptit) pentru că nu-mi mai vine să merg cu viteză. Dar niște serpentine parcă tot aș croșeta.

Scaunele față sunt super. În prima fază mi s-au părut cam tari, dar pe cuvânt că sunt atât cât trebuie, adică bagi câteva sute de kilometri lejer, fără dureri de spate sau alte semne de disconfort.

Volanul este genial. Chiar dacă mă enervează un pic că mai toate mașinile moderne au urcat bordul în detrimentul parbrizului și-ți iau din suprafața vitrată, volanul ăla face toți banii. Pentru cei care nu sunt familiarizați cât de cât cu marca Peugeot, de ceva ani francezii au început să pună pe mașinile lor niște volane mai mici și ușor pătrățoase care se reglează mai jos decât suntem obișnuiți, astfel încât bordul să se vadă pe deasupra volanului. Băi tată, după ce ai mers câțiva kilometri cu el și te urci pe o mașină cu volan clasic, te întrebi de ce naiba nu pun toți volane mici. Mai ales când treci de pe 208 pe Dacia Logan, chit că e ultimul model tot ai senzația că ai în față un volan de tractor. Iar asistarea direcției e super mișto, cu o ușoară întărire în momentul în care roțile sunt drepte.

Per total, mașina se conduce extrem de ușor, tot ansamblul fiind reglat pentru plăcerea de a parcurge kilometri. Dacă nu ar fi sunetul motorului ai putea crede că ești la volanul unei mașini electrice.

Cât a costat

18.000 și ceva de euro plus o rablă. Asta o face 20.000 plus. Din cauza rablei am și așteptat trei luni (aproximativ) ca să intrăm în posesia unei mașini care era pe stoc. Am ales una de pe stoc datorită prețului și tocmai pentru că voiam să ne fie livrată repede. De unde era să știm noi că cei de la AFM o să aprobe dosarul la a nu știu câta ședință? Așa că bondarul a stat o grămadă în parcare la Casa Auto în Iași.

O să mai revin cu update-uri de-a lungul timpului.

4220 Peugeot 208
4224 Peugeot 208
4225 Peugeot 208 cu 206
4232 Peugeot 208 cu 206

Ți-a plăcut? Distribuie!

0 Comentarii

Trimite un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ce urmează

de Gabi

/ 10.06.2026

Ce voiam să vă spunem este că în următoarea perioadă o să vă scriem pe aici de dincolo, din țara aia cu soare mai mult și mâncare dumnezeiască: Sicilia, pardon, Italia. Mergem să filmăm pentru European Scenic Roads dar promitem să îmbinăm munca cu relaxarea. E o călătorie doar pentru […]

Predicțiile mele pentru World Cup 2026 (SUA – Canada – Mexic)

de Emi

/ 09.06.2026

Începe Campionatul Mondial de fotbal: joi, 11 iunie, ora 22.00. Mexic (una dintre țările gazdă) o va întâlni pe Africa de Sud, care a fost și ea cândva gazdă a Mondialului, în 2010. Acest Campionat Mondial se va desfășura în trei țări: Statele Unite ale Americii, Canada și Mexic. Din […]

N-o să fiu vreodată influencer

de Gabi

/ 05.06.2026

Ca fiecare ființă bipedă cu creier în dotare, am și eu ceva de spus în foarte multe situații. Problema mea este că am și al naibii de multe îndoieli. Eu pun la îndoială orice informație pe care o primesc și, total nepractic de cele mai multe ori, îmi pun la […]