Pro sau contra uniformă școlară?

Articol

scris

de

la

data

de

15.03.2024

în

categoria

Din când în când, în spațiul public, apare discuția legată de uniformele școlare. Niciodată nu m-am putut poziționa într-o tabără, dar înclinam să fiu contra. Aproape toată viața mea de elev am fost obligat să port uniformă, iar pe la liceu am ajuns să o urăsc. Ca mai toți adolescenții, și eu voiam să ies în evidență cumva, de aia imediat după revoluție, simțind gustul libertății, mi-am modificat sacoul de la uniformă ca să pară mai șmecher. În mintea mea uniformă însemna impunere, o știrbire a libertății.

Dar am văzut clipul următor:

Pentru cine nu urmărește Formula 1, puștiul din imagine este Oliver Bearman, iar cu câteva zile înainte debutase ca pilot la Ferrari. În calificări a ocupat locul 11 iar la finalul cursei era pe 7. Deci puștiulică ăsta, la doar 18 ani, face parte din grupul select al piloților de Formula 1 - și nu sunt mulți pe planetă, anul ăsta au avut privilegiul de a concura doar 21 - dar nu are nici o greață să se înființeze la ore în aceeași uniformă ca toți ceilalți colegi. Asta mi-a amestecat un pic neuronii.

Mi-am dat seama că eu am o problemă cu impunerea uniformei la nivel național, genul ăla de super centralizare a deciziei tip Coreea de Nord, dar că uniforma ar putea fi o soluție adoptată local. Sunt țări din Europa unde se practică acest model - Marea Britanie, Irlanda, Italia, Greci, Spania - fiecare școală fiind liberă să aleagă dacă impune uniforma au ba, numai în țările nordice accentul e pus pe individualitate și nu cred că sunt multe asemănări între noi și nordici.

Argumente pro

  • Egalitate: uniformele pot reduce diferențele vizibile între elevi, legate de statutul social sau economic, lucru ce poate contribui la diminuarea bullying-ului;
  • Focalizare pe educație: școala este pentru educație, acumularea de cunoștințe pentru viitor, crearea unui mod de gândire, nu e despre modă;
  • Siguranță: uniformele permit mai ușor identificarea elevilor unei școli, lucru ce poate fi folositor în anumite situații, și, în același timp, va sări în ochi uniforma școlară în orice pub sau bar;
  • Disciplină: purtarea uniformei școlare îi învață pe elevi despre importanța respectării unor reguli și standarde, lucru bun pentru cei care vor profesa în medii în care se impune un anumit cod vestimentar;
  • Simplificare: uniformele elimină presiunea și indecizia legată de alegerea zilnică a hainelor, pregătirea de dimineață ar fi mai simplă pentru elevi și familiile lor (nu știu alții cum sunt dar eu mor câte puțin când trebuie să-mi aleg hainele).

Argumente contra

  • Limitarea expresiei personale: unul dintre cele mai puternice argumente împotriva uniformelor este că ele limitează capacitatea elevilor de a se exprima prin stil personal și sunt super de acord cu asta, de aceea, probabil, nu e indicat ca liceele de arte să impună uniforme;
  • Costuri: deși se argumentează că uniformele pot reduce costurile legate de îmbrăcăminte, achiziționarea unor seturi de uniforme școlare ar putea fi costisitoare pentru unele familii, cred totuși că aici s-ar putea găsi soluții;
  • Confort: astă e un argument de tot rahatul, dar l-am găsit prin multe locuri și se pare că de cele mai multe ori uniformele școlare nu sunt întotdeauna proiectate cu confortul în minte;
  • Efecte discutabile asupra disciplinei și performanței școlare: cică ar fi studii care sugerează că uniformele nu au un impact semnificativ asupra comportamentului elevilor sau asupra rezultatelor academice;
  • Inegalități nerezolvate: chiar și cu uniforme, elevii pot găsi alte moduri de a-și exprima statutul social sau de a concura între ei (de exemplu, prin accesorii sau tehnologie), deci uniformele nu elimină complet problemele legate de inegalități sociale sau bullying;
  • Disciplină: argumentul ăsta există și în tabăra pro, numai că aici e interpretat în sensul în care purtarea uniformei va educa viitorul adult să respecte regulile indiferent dacă ele sunt corecte sau nu, ceea ce duce la o societate civilă mai amorțită și mai puțin reacționară la abuzuri.

Voi ce spuneți?

Ți-a plăcut? Distribuie!

0 Comentarii

Ceea mai mare înfrângere a Arynei Sabalenka nu a fost la US Open

de Emi

/ 17.09.2026

Sâmbătă seară a fost finala feminină de la US Open 2026. Meciul a fost unul în care s-au duelat două jucătoare dintre care una vine dintr-o țară foarte apropiată de Rusia: Aryna Sabalenka din Belarus și Elena Rybakina, care reprezintă Kazahstanul, dar este născută la Moscova. Cred că reprezentanții sportului […]

Messi s-a retras de la națională

de Emi

/ 01.09.2026

La 39 de ani, Lionel Andrés „Leo” Messi și-a anunțat oficial retragerea din echipa națională de fotbal a Argentinei pe 31 august 2026. Decizia este una extrem de dificilă, mai ales că argentinianul este considerat unul dintre cei mai mari fotbaliști din istorie, fiind iubit de fani din întreaga lume. […]

Nici la play-off-ul Ligii Campionilor nu mai putem visa

de Emi

/ 24.08.2026

În această perioadă are loc play-off-ul UEFA Champions League. Acesta reprezintă al patrulea și ultimul tur preliminar înaintea fazei principale, acolo unde intră în scenă granzii Europei — ceea ce presa sportivă din România numește, mai plastic, „masa bogaților”. Ideea este că play-off-ul Champions League este cu totul diferit față […]