Politicienii și sărbătorile de iarnă…

Articol

scris

de

la

data

de

24.12.2022

în

categoria

Prima parte a acestui text ar trebui să sune așa: ”Îmi pare foarte rău că nu am mai postat pe blog! Perioada prin care am trecut a fost una aglomerată și stresantă, de aceea și inactivitatea pe (bucata) mea!”

Acum, să trec la subiectul de azi:

Așa cum știți, sărbătorile vin; scriu acest articol pe data de 24 a lunii, deci astăzi este Ajunul Crăciunului! Iar politicienii nu ezită să ne arate cum ei sunt buni atunci când sărbătorile bat la ușă... 

De doi ani mă uit cum, în fiecare an, politicienii își arată partea lor bună pentru a protegui oamenii care nu sunt într-o situație materială acceptabilă, ca restul muritorilor de rând. Care sunt săraci, ce să o mai lungim! Acești politicieni care dăruiesc alimente (în majoritatea cazului) profită de faptul că acest act de bunătate pe care îl fac va fi filmat de presă și distribuit pe Facebook, acolo unde majoritatea persoanelor de 40+ activează. Văzând că un politician sau mai mulți donează unei persoane amărâte, omului de rând îi se va face milă și automat va ține minte acest act de bunătate când va fi la vot cu ștampila în mână, ignorând promisiunile care nu au fost îndeplinite, vrăjelile spuse la TV și chiar nesimțirea pe care a avut-o în unele momente! Aceste acte de bunătate pe care politicienii le fac în preajma sărbătorilor de iarnă (și nu numai) reflectă cât de ușor poate fi manipulat un om care are drept de vot!

Dar mai există o "armă" pe care aceștia o folosesc și asta se întâmplă în majoritatea cazurilor în preajma sărbătorilor de iarnă: urările. Uitându-mă pe Facebook, YouTube și chiar la TV observ politicieni care par să copieze de la unul la altul aceeași urare și o folosesc și în anii următori, sub formă de mesaj text sau un clip video de maxim 2 minute. Sunt cuvinte care sunt folosite în urarea de Crăciun, deși nu își au locul acolo. Dar politicienii le folosesc doar pentru că sună bine. 

Iar partea cea mai oribilă este că funcționează! Iar atunci când oamenii merg să voteze se gândesc la aceste acte de bunătate care nu valorează mai nimic… iar când este vorba de ceva important (o lege, un proiect, o lucrare pentru comunitate) oamenii se fac că uită atunci când au fost nemulțumiți, uită de promisiuni, uită de nepăsare, uită de fapt de tot ce îi înconjoară și care este relevant pentru EI, în primul rând!

Indiferența DOARE, dragi prieteni!

Ți-a plăcut? Distribuie!

1 Comentariu

  1. Irina

    O, ce bine spus! Frumos condei, bravo Emi, bravo familie frumoasă! Sărbători liniștite să aveți!

Harry Kane noul câștigător Ballon d’Or

de Emi

/ 28.10.2026

Pe 26 octombrie, Harry Kane a primit Ballon d'Or, premiul pe care orice fotbalist visează să-l câștige măcar o dată în carieră. Atacantul lui Bayern München i-a devansat pe Kylian Mbappé și Lamine Yamal și a devenit primul englez care câștigă trofeul după Michael Owen, în 2001. Dar ce este, […]

Cărțile pe care nu le pot da nimănui

de Teo

/ 14.10.2026

Am citit la Diana Cosmin cât a suferit în copilărie, atunci când o rudă adultă i-a luat cărțile și i le-a aruncat, gândind că îi face o favoare. Cunosc sentimentul de durere pentru ceva ce ți se ia pe nedrept și fără niciun argument real (cel în care se zice […]

Îmi este rușine să îi mai susțin…

de Emi

/ 29.09.2026

Mă uit la fotbal de ceva timp. Iar de când mă uit, mi-a plăcut întotdeauna să fiu într-o tabără, să țin cu o echipă sau o națională. Bineînțeles, la capitolul națională, Naționala României de fotbal este prima echipă pe care un român o susține înainte de orice altă echipă. Iar […]