Ce le-a adus Moșul celor dragi nouă

Articol

scris

de

la

data

de

27.12.2022

în

categoria

Am stat noi, adică eu și Teo, și ne-am gândit ce să le aducă Moșul celor apropiați nouă. Teo e mai aplicată, la ea cadourile trebui să fie practice, de cealaltă parte, eu nu țin musai la asta, țin mai mult la aspectul sentimental al cadourilor. Nu vă spun ce a pregătit Teo (o să vă spună ea dacă vrea), dar eu am pregătit ceva care să vină din străfundurile mele interioare în momentele în care mă chinuie talentul.

Fac fotografii de pe vremea aparatelor foto cu film. Eram tânăr Don Juan când, împreună cu un prieten, am cumpărat o trusă foto ce conținea două aparate Pentax, trei obiective și o mulțime de filtre. Au costat o căruță de bani. Pe atunci fotografiatul era o pasiune scumpă și, după câțiva ani, am renunțat. Acum e muuult mai simplu, dar toate principiile fotografierii învățate atunci mi-au prins al naibii de bine începând din 2016, când, treptat, am revenit la vechea pasiune. A contat foarte mult că în acea perioadă, împreună cu Teo, am lansat inRoman.ro, un site de știri local, și am vrut să readucem în presa locală fotografia jurnalistică, aia adevărată, făcută la fața locului, nu trimisă de cine știe cine prin Whatsapp. După ce am încheiat și capitolul presă, am continuat să fac fotografii, în măsura în care timpul îmi permite.

De ceva vreme, prietenul meu Daniel, se ține de mine să fac ceva cu fotografiile alea. Faptul că le pun pe contul meu de Facebook sau pe cel de Instagram (și mai nou pe cel de TikTok) nu contează pentru el din cauza efemerității rețelelor sociale. El vrea să public sau să expun. Eu zic că mai e cale lungă până acolo, dar am hotărât să fac primul pas în cerc restrâns, adică o serie limitată de calendare de perete pe care Moșul le-a livrat celor mai apropiați nouă. Am ales 12 fotografii făcute în zona în care locuiesc sau în călătoriile noastre și feedback-ul a fost pozitiv. Un pic prea pozitiv pentru că acum am altă dilemă: o parte din cei care au primit sau le-au văzut mi-au sugerat să le vând. Na belea! V-ar plăcea așa ceva pe perete?

calendar 2023 Page 01
calendar 2023 Page 02
calendar 2023 Page 03
calendar 2023 Page 04
calendar 2023 Page 05
calendar 2023 Page 06
calendar 2023 Page 07
calendar 2023 Page 08
calendar 2023 Page 09
calendar 2023 Page 10
calendar 2023 Page 11
calendar 2023 Page 12
calendar 2023 Page 13

Ți-a plăcut? Distribuie!

0 Comentarii

Trimite un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Suveniruri mai puțin obișnuite

de Teo

/ 20.05.2026

suveniruri mai puțin obișnuite

De când mă știu, am treaba asta cu a cumpăra produse care să aibă o utilitate. Nu sunt fana obiectelor de decor care nu fac nimic altceva decât să adune praf - pe care eu trebuie să îl șterg periodic. De aceea, atunci când plecăm pe undeva și e momentul […]

Chiar o să ne facă AI-ul mai proști pe toți?

de Teo

/ 18.05.2026

învățare în epoca AI

E un subiect fierbinte ăsta cu inteligența artificială (AI = artificial intelligence, că ne place engleza 😀). Dacă o să ne facă mai comozi și mai proști, pentru că, în lipsa exercițiului gândirii, nu se mai formează rețele neuronale… și tot felul de scenarii.  Eu nu știu cum este sau […]

Metrorex și călătoriile în timp

de Emi

/ 11.05.2026

De când m-am mutat în București, odată cu facultatea, principalul meu mijloc de transport este metroul. De ce? Pentru că este cel mai rapid mijloc de transport, iar studenții beneficiază de o reducere de 90% la abonamentele lunare. Compania care administrează metroul bucureștean este Metrorex, o companie de stat aflată […]