Bună ziua, sunt Gabriel, sunt botezat creștin ortodox și trăiesc într-o țară în care ortodoxia e religia predominată. Atât de predominantă încât până și catolicii mă sună să-mi ureze „alea-alea” de Mihail și Gavril. Și de aici apar mai multe dileme.
Prima dilemă vine din faptul că eu nu prea dau pe la biserică. Adică, în afară de vizita anuală de Paști, ultima dată când am fost, la modul serios, și chiar am asistat la toată slujba, a fost când m-am căsătorit. De la aia nu prea aveam cum să chiulesc, pentru că nu-i OK să se ducă mireasa singură. În rest, nu prea le am cu cele bisericești, ba chiar mă disperă multitudinea de sărbători în care nu ai voie să speli, să tai, să… etc. Una din amintirile copilăriei este cum luam eu foarfecele ca să tai omuleți din hârtie și mama îmi zicea: „Azi nu se taie că e sărbătoare”. Deci, având în vedere că eu nu practic treaba asta cu religia ortodoxă, sărbătorirea numelui mi se pare o impostură din partea mea.
În al doilea rând, mă disperă multitudinea de mesaje și telefoane pe care le primesc. Nu mă înțelegeți greșit, apreciez fiecare secundă din timpul petrecut față în față sau la telefon cu persoanele care-mi sunt apropiate (familie, prieteni, colegi etc.), dar nu înțeleg ce-i mână în lupta asta pe unii pe care nu i-am întâlnit „ever” și cu care conversația de pe WhatsApp se rezumă doar la mesajul anual de ziua numelui, mesajul de Paște, ăla de Crăciun și eventual ăla de început de an.
De ziua de naștere am scăpat de toată nebunia cu mesajele și telefoanele pentru că sunt foarte puțini cei care știu data, dar de 8 noiembrie nu scap. Azi, m-am gândit de vreo două ori să-mi închid telefonul, pe bune, era super stresant să sune la fiecare câteva minute, iar eu eram la muncă. Trebuia să fac chestii și telefonul suna întruna. Vorbeam la telefon cu oameni în interes de serviciu și îmi bipăia continuu în ureche că mai am un apel în așteptare. Nici nu vreți să știți cât de ușurat am fost când am vorbit cu un furnizor de echipamente IT și ăla nu a adus vorba de ziua numelui.
Undeva pe la ora 10 deja mă gândeam să mă declar public pastafarian. Purtarea unei site pe cap mi se pare un supliciu mai ușor decât avalanșa de mesaje de la necunoscuți sau puțincunoscuți. Dar mi-am dat seama că ar fi inutil: practic, ești sau nu ești ortodox, ia d’aci urarea!
Monstrul Zburător de Spaghete fie cu voi!
0 Comentarii