Vi s-a întâmplat să intrați în posesia unei informații și ceva, un al șaselea simț, să vă spună că lucrurile nu se leagă? Vi s-a întâmplat, nu-i așa? Așa am simțit eu când am aflat că un anume domn procuror Matei de la DNA a cerut ridicarea imunității lui Cîțu, Voiculescu și Mihăilă, pe motiv că au cumpărat prea multe doze de vaccin anti-Covid. Parcă prea era cusut totul cu ață… roșie. Prea se potriveau profilele celor trei acuzați la o campanie de defăimare preelectorală: Cîțu, din aripa PNL care nu prea suportă PSD-ul, Voiculescu de la USR și Mihăilă de la Reper – două partide care au făcut din lupta anticorupției un stindard. Dar eu am obiceiul să pun la îndoială aproape tot ce spun și gândesc, pentru că mă enervează când greșesc, așa că am luat la citit cam tot ce era scris pe subiect.
Ce știam deja despre achiziția vaccinurilor este că nu s-a făcut direct, ci printr-un mecanism european, adică fiecare țară ridica mâna și spunea câte doze vrea, iar UE aduna toate cererile și cumpăra vaccinuri en-gros. Cam greu să faci loc la o șpagă în condițiile astea, dar chiar și așa, să zicem că Moderna sau Pfizer i-ar fi șpăguit pe cei trei ca să comande mai mult decât au nevoie. Dar DNA nu zice nimic de șpagă, DNA zice că prejudiciul de un miliard de euro vine doar din faptul că cei trei au cumpărat mai multe doze decât era necesar. Stați așa: un miliard de euro!? Păi România a cumpărat doze de un pic mai mult de jumătate de miliard de euro, cum naiba să fie prejudiciul mai mare!?
Bun, dar să spunem că ăștia trei au fost proști și au pus în coșul de cumpărături mai mult decât era nevoie. În primul rând, nu înțeleg de când e treaba DNA-ului să vegheze la prostia din țară!? Adică procurorii nu au timp să se ocupe de dosarele de hoție, dar și-au trecut în job description și lupta cu prostia. În al doilea rând, proastă a fost cam toată Europa, pentru că în acele momente de nebunie toate țările Europei au comandat mai multe vaccinuri decât populația: Suedia de 4 ori mai mult decât numărul de locuitori, Germania de aproape 5 ori mai mult, Marea Britanie de 7 ori mai mult, Danemarca de două ori mai mult, Polonia tot de două ori etc. Mai târziu s-a dovedit că au greșit, dar în niciuna dintre aceste țări decidenții nu sunt anchetați de procuratură. Și care ar fi fost numărul rezonabil de vaccinuri care ar fi trebuit cumpărat, în condițiile în care nimeni nu știa cât va dura pandemia!? Poate ar fi trebuit să-l întrebe pe procurorul Matei înainte de a comanda.
Și cum întorceam eu pe toate părțile subiectul, îmi cad ochii pe un articol de pe Presshub, unde apare o informație interesantă care este confirmată și de G4Media. Și s-a făcut lumină. Vedeți dumneavoastră, domnul procuror este cunoscut pentru convingerile sale de antivaccinist.
0 Comentarii