Acum 10 ani m-am mutat în Cotu-Vameș cu ai mei părinți. Am lăsat orașul pentru liniște și un loc cu aer curat și verdeață.
Când m-am mutat în sat, am început să fac cunoștință cu odraslele de vârsta mea și încet-încet ne-am împrietenit, jucându-ne o grămadă de jocuri.
Foloseam verdeața și copacii pentru a ne ascunde sau pentru a nu fi prinși atunci când jucam, “Hoții și potera”.
Timpul a trecut, noi am crescut și nu ne-am mai jucat cunoscutele jocuri ale copilăriei…
Culmea, când întâlnirile noastre de pe uliță s-au rărit, copacii de pe strada mea începeau să fie tăiați, încetul cu încetul, copac după copac!
Anul ăsta 2, anul viitor 3 și tot așa mai departe…
Nici între noi, prietenii, nu ne mai întâlneam pe uliță, iar strada parcă devine din în ce mai tristă.
Dar, cu siguranță, cel mai trist lucru sunt copacii tăiați, care golesc și întristează strada mea…
Într-o zi, cred că acum o lună, m-am dus să iau pâine. Când am ieșit din curte am văzut că la câteva case distanță niște oameni din sat tăiau ditamai bradul! În timp ce mergeam spre magazin, amintirile mele din copilărie se “rupeau” încetul cu încetul, copilăria s-a dus, la fel și copacii de pe strada mea…
0 Comentarii