Îmi trăiesc rutina de zi cu zi în buricul Moldovei, la Roman. Am copilărit aici; mi-am consumat adolescența pe aici sau pe aproape (anii de liceu i-am petrecut în Bacău, adică la 40 de km distanță); am agățat primele fete aici; am avut primul loc de muncă aici. Cam toate premierele le-am trăit în buricul Moldovei, deci s-ar putea spune că mi-s moldovean sadea. Numai că mi s-a zis de multe ori că-s ardelean la comportament, ba chiar și ardelenii m-au crezut de-al lor de multe ori. La un moment dat am găsit scris în monografia satului în care m-am născut că a fost adus aici un specialist în oi, un baci, carevasăzică, ce fu făcut responsabil peste stâna episcopiei. Asta e, mi-am zis, mi-am găsit originile ardelenești.

Din țară am început să ies la o vârstă relativ târzie, iar în călătoriile noastre nouă ne place mult să interacționăm cu oamenii. Unul din lucrurile care ne amuza era să-i lăsăm pe cei cu care vorbeam să ne ghicească naționalitatea și niciodată, dar niciodată, nu ne-a zis cineva că am fi români. S-a întâmplat să ne creadă polonezi (probabil engleza cu accent est-european ne trăda într-o oarecare măsură), ba italieni, ba americani etc., și mulți se arătau surprinși că suntem români. „You don’t look like Romanians”, ni se răspundea. Nu știu cum ar trebui să arate un român; eu mi-s român, mă văd în fiecare dimineață în oglindă și presupun că așa trebuie să arate un român.

Și, țuști, ideea dintre circumvoluțiuni. Așa că mi-am comandat un test ADN, de curiozitate. După vreo lună de așteptare mi-a venit rezultatul și am început să râd singur în fața laptopului. Nu știu dacă ați râs vreodată când sunteți surprinși de ceva, dar rezultatul a fost surprinzător și asta a fost reacția mea.

Dragilor, mi-s aproape 32% grec. Exact! Bine că în ăștia 32% n-au intrat partea de gene responsabile cu dimensiunea nasului, dar asta explică unele lucruri, printre care faptul că îmi plac măslinele și nu-mi place frigul.

Rezultatele mai exacte ale testului sunt așa:

• 44,4% balcanic – adică am ADN comun cu populația care trăiește de la Udine la Brăila și de la Cracovia la Salonic;
• 31,7% grec;
• 22,2% est-european;
• 1,7% germanic.

Că am ADN balcanic și est-european nu a fost niciodată o surpriză. 1,7% neamț e prea puțin ca să conteze, iar Teo a decretat că aia e partea care nu-i place ei la mine. Dar 32% grec … nu mă așteptam. Cine știe ce fanarioți oi fi având printre străbuni.

No, amu trebuie să vă zic că mie-mi place Grecia, chiar dacă am fost pe acolo doar de două ori, numai că de ambele dăți nu ne-am fixat pe o plajă și aia e. Ba chiar, ultima dată, aproape că nu am călcat pe autostradă și cred că eram singurii români pe pământ elen. Cine naiba se mai duce să viziteze Grecia în primele două săptămâni din an?! Era plin de turiști greci peste tot, de parcă atunci găsiseră toți de cuviință să viziteze și ei țara lor. Altă dată când? Că-s ocupați să ne facă nouă musaca din aia bună. A, altă chestie care-mi place: musacaua. Cea mai bună musaca am mâncat-o într-un orășel lângă Meteora. Salivez. Dar nu-mi place când pun mult mărar în tzatziki. În fine, și am luat-o noi ușurel, cu viteza legală, pe drumuri înguste și puțin străbătute de hoardele de turiști și am găsit o altă Grecie, una cu peisaje montane și sate din piatră. Și am filmat-o: