România viitor de AUR are

Articol

scris

de

la

data

de

05.12.2023

în

categoria

Dacă nu ați aflat deja ce scor a obținut România la PISA 2022, aflați că suntem pe penultimul loc în Europa. Mai analfabeți decât copiii noștri sunt cei din Bulgaria. Suntem un fel de lumea a treia a educației. Mai mult, suntem pe ultimul loc la echitate educațională, adică avem un sistem atât de ineficient, corupt și politizat încât performanța școlară este posibilă aproape doar pentru elevii ai căror părinți bagă bani în meditații. Și mai mult de atât: dacă până în 2015 am progresat puțin, din 2015 ne ducem ușor la vale.

Ce urmează?

O populație slab educată, cu un număr mare de analfabeți funcționali, înseamnă o țară săracă, din toate punctele de vedere. În primul rând, educația puțină înseamnă salarii mici. Salariile mici înseamnă bani puțini la buget, ceea ce înseamnă bani puțini pentru educație, lucru care duce la mai mulți analfabeți funcționali care vor munci pe bani puțini și cercul se închide. Cei cu mai multă carte vor pleca în afară pentru un trai mai bun.

O țară cu mulți analfabeți înseamnă un loc numai bun de împrăștiat tot felul de teorii conspiraționiste, o țară în care proștii vor pune botul la propagandă, se vor victimiza continuu și, fără să realizeze că sunt proști, vor tăi iluzia că sunt patrioți, buni creștini și deosebiți. 

Și mai înseamnă un lucru: dintr-o mare de prostie nu au cum să răsară conducători deștepți. Prin urmare, alde Simion și Şoșoaca chiar au mari șanse să-și facă de cap pe scena politică, pentru că numai proștii ar vota niște persoane violente verbal și fizic. Și acum o să se simtă unii oripilați că nu respect opinia politică a lor și a altora. De ce aș face-o!? Violența e arma proștilor, când ești de acord cu violența înseamnă că ești prost. De ce ar trebui să respect prostia?

Un votant educat se duce la urnă și pune ștampila pe un vot util, proștii votează emoțional.

Cui să mulțumim pentru asta?

În primul rând nouă, pentru că mergem de 30 de ani la vot și, proști fiind, am ales tot niște proști să ne conducă, până am ajuns la un general plagiator și un șmecheraș de Buzău. Apoi să le mulțumim educatorilor, acelor educatori care au făcut grevă pentru salarii mai mari fără să le pese de calitatea actului educațional, care au pupat poala politicienilor pentru un post de director sau inspector, care vor salarii mai mari de la stat dar uită să plătească taxe pe banii încasați pe meditații, care au pretenția ca părinții să lucreze acasă cu copiii etc. Și să-i mulțumim marelui educator care ține un post de profesor blocat la Sibiu în timp ce el se duce pe banii noștri în safari, marele arhitect la României Educate. Știu că nu toți sunt așa și îmi cer scuze celor care sunt cu adevărat educatori cu vocație, dar sunteți atât de puțini încât nici nu vă vedeți.

Ți-a plăcut? Distribuie!

0 Comentarii

Trimite un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Nu mai pot cu manifestarea

de Teo

/ 25.05.2026

Vara trecută am stat mai mult în București și în feedul meu de social media îmi apăreau tot felul de postări care erau legate de evenimente din Capitală. Practic, algoritmul îmi dădea ce credea că poate fi interesant pentru mine, având în vedere locația. Ce am mai observat a fost […]

Suveniruri mai puțin obișnuite

de Teo

/ 20.05.2026

suveniruri mai puțin obișnuite

De când mă știu, am treaba asta cu a cumpăra produse care să aibă o utilitate. Nu sunt fana obiectelor de decor care nu fac nimic altceva decât să adune praf - pe care eu trebuie să îl șterg periodic. De aceea, atunci când plecăm pe undeva și e momentul […]

Chiar o să ne facă AI-ul mai proști pe toți?

de Teo

/ 18.05.2026

învățare în epoca AI

E un subiect fierbinte ăsta cu inteligența artificială (AI = artificial intelligence, că ne place engleza 😀). Dacă o să ne facă mai comozi și mai proști, pentru că, în lipsa exercițiului gândirii, nu se mai formează rețele neuronale… și tot felul de scenarii.  Eu nu știu cum este sau […]