Cât am fost jurnalist, am interacționat destul de des cu pompierii și întotdeauna am zis că eu, unul, n-aș putea face ce fac ei. Acum, după explozia de la Crevedia, rămân la aceeași opinie, pentru că eu, cu mintea mea de acum, nu m-aș fi îngrămădit cu furtunul să stropesc niște bombe cu ceasul ticăind. Și mi s-a părut ciudat numărul mare de răniți din rândul pompierilor; marea lor majoritate fiind consecința celei de-a doua explozii. Adică, deja explodase un rezervor din ăla cu GPL și ei nu au luat distanță față de locul cu pricina.

Așa că am pus mâna pe telefon și l-am sunat pe un prieten, fost pompier, și l-am întrebat de ce pompierii nu au eliberat zona astfel încât să nu mai fie victime și să lase, naibii, locul să sară în aer. Ar fi fost o grămadă de pierderi materiale, dar nu ar mai fi fost victime, lucru pe care eu îl consider muuult mai important. Și mi-a explicat că sunt multe motive, dar două sunt principale.

Primul este reacția oamenilor determinată de mentalitatea și lipsa lor de educație. Adică, toată lumea se așteaptă ca pompierul să se bage în flăcări să-i salveze lui bunul. Atenție, nu viața, ci bunul. Mașina, casa, televizorul etc. Și-mi explica prietenul meu că nu de puține ori se repezeau proprietarii caselor în flăcări să le ia furtunul din mână, pentru că știau ei mai bine decât pompierul cum se stinge un incendiu. Și atunci, pompierul este instruit să facă pe dracu-n patru ca flăcările să nu se extindă. În Statele Unite, de exemplu, nu-i așa. Acolo, toți au bunurile asigurate și, dacă arde casa, dă-o naibii, că-mi fac alta mai șmecheră. Dacă Crevedia ar fi fost în California, forțele de ordine locală ar fi evacuat satul și, după ce bubuiau toate cisternele, s-ar fi apucat de stins incendii. Ai noștri însă s-au dus cât de aproape a fost nevoie ca să răcească cisternele prin stropire cu apă, astfel încât acestea să nu mai sară în aer. A sărit una și ați văzut ce ditamai flacăra; vă dați seama că, probabil, satul ăla ar fi fost ras de pe fața planetei dacă explodau mai multe.

Al doilea motiv, și probabil cel mai important, este mentalitatea și educația pompierilor. Din momentul în care s-au înrolat, ei sunt educați să se bage în flăcări, mai ales dacă acolo mai este un coleg de-al lor. Ei funcționează ca soldații pe front în timp de război: nu luptă pentru rege, patrie și popor, cât luptă pentru camaradul de lângă ei. Pompierii petrec o treime din timpul lor unul lângă altul. Dorm împreună, mănâncă împreună, sting incendii împreună. Dacă unul dintre ei e în pericol, pompierul se bagă. Ori mor doi, ori nu moare niciunul. Dacă un civil e în pericol, pompierul se bagă, pentru că anii de antrenament sunt ca o condiționare psihologică. Nu pot concepe să nu acționeze. N-ai să vezi pompier trecând pe lângă un accident sau incendiu și să nu se implice.

Eu înțeleg cele două motivații de mai sus, dar tot nu pot fi de acord cu numărul mare de victime de la Crevedia. 40 și ceva de oameni răniți, din care mulți grav, înseamnă ani de chinuri și de dureri cumplite. Simți că o ia creierul razna. Și pentru ce? Pentru niște garduri și niște pereți!? Astea se reconstruiesc, dar sănătatea oamenilor ălora!?