Da, știu, este un titlu ce se poate interpreta foarte ușor și în o grămadă de stiluri, dar mi-a plăcut cum sună având în vedere contextul… 🙂

Am acest păr lung de un an și ceva, cred… Zic "cred" deoarece chiar nu mai țin minte când am intrat ultima oară într-o frizerie să îmi aștept rândul la tuns. Dar totuși nu au trecut doi ani de atunci. În timpul în care aveam părul tuns mă uitam prin jurul meu și vedeam bărbați sau băieți care aveau un păr lung prins într-o coadă și părul le era îngrijit. Când am văzut pentru prima dată asta mi s-a părut ciudat dar și interesant în același timp. "Bărbat cu părul lung… Oare cum o fi!? Să încerc și eu!"

După ceva timp, părul meu creștea și creștea. Încet, încet au apărut și întrebările alea foarte “amuzante”: "Nu te tunzi!?", “Băă, da’ ți-a murit frizerul?", "Nu-i cam lung părul tău!?", "Vrei să fi fetiță!?" Și da, întrebarea aia dacă ți-a murit frizerul sau vrei să fi fetiță îmi "plăceau” și “îmi plac" în continuare… Nici nu mor de nervi când le aud ieșind de pe buzele unora…

O dată cu minunata creștere a părului, s-a "format" și o relație între mine și părul meu. Nu vreau să sune dubios, că deja sună, dar cred că finalul nu va fi unul tocmai fericit.  Într-o perioadă, declarasem părului meu viață veșnică, fără rupturi… Numai că lucrurile s-au mai schimbat puțin, puțin mai mult chiar…

O dată cu creșterea părului, au apărut și dezavantajele… am o stare de disconfort pe spate când nu îl am prins în coadă, uneori mă încurc de propriul păr (dar nu mă miră, că eu mă împiedic uneori de propriile picioare), iar toate acestea și alți factori foarte mici mă cam fac să bag "divorț". Poate nu este ceea mai înțeleaptă alegere, mai ales că am așteptat atâta pentru a crește, dar uneori trebuie făcute și alegeri complicate în viață 🙂

Pe final, vreau să vă spun că momentan nu am luat o decizie finală, părul este la fel de lung dar "relația" noastră s-ar putea să aibă "rupturi" serioase dacă continuă așa…