Eu am tendința să-i ascult pe oamenii de știință mai mult decât pe tănțile cu 4 clase de Facebook, prin urmare am așteptat cu o oarecare nerăbdare disponibilitatea vaccinului împotriva COVID. Bănuiam că trecusem deja prin boală (încă de când la televizor se dădea că ar fi ceva în China dar la noi era liniște și pace), dar voiam să fiu sigur.
La centrul de vaccinare am dat peste o doctoriță foarte meticuloasă și nu era om căruia să nu i se ia tensiunea înainte. A mea s-a dovedit a fi cam mare, mare spre foarte mare. M-a întrebat dacă mă știu cu ceva boli de inimă. Cu doar câteva zile înainte chiar mă gândeam la asta, am făcut un scurt recensământ mental al organelor și chiar eram confortabil cu mine pentru că niciodată inima nu-mi dăduse vreun semn că ar exista. Părea că își vede de treaba ei și gata.
Când m-am dus să fac a doua doză, asistenta care mi-a luat tensiunea s-a îngălbenit brusc, lucru care s-a întâmplat și cu doctorița când mi-a pus stetoscopul. Eu eram un pic nedumerit. Mă simțeam chiar bine, dar se pare că tensiunea mea era în zona unui atac cerebral iar bătăile inimii erau cam două bune una pe alături. Rapid mi-au furnizat o pastilă, dar tensiunea tot sus stătea. Abia după vreo juma de oră a mai scăzut, dar a doua doză de vaccin nu am mai primit-o și nici nu avea să o mai primesc până nu veneam cu o tensiune mai sănătoasă și hârtie de la cardiolog.
A doua zi dimineață mă înființam la cabinetul unui doctor super-mega-benga profesor universitar, cu stagii prin Elveția și alte țări civilizate dar cu un mobilier din epoca împușcatului. M-a întins pe masă, m-a legat la fire, m-a dat cu niște maglavaiț din ăla ca să alunece bila ecografului și a început să mă bage în tăți sperieții. Mi-a vorbit numai în termeni medicali, nu am înțeles nimic dar era clar … mâine-poimâine mor. Mai mult, i-a întins bila tovarășei de cabinet, care-i era și soție, m-a mai dat cu vaselină din aia și pe la gât și consoarta mi-a studiat arterele ce duc la creier. Între timp, el continua să mă facă să mi se umfle venele (o fi și asta o metodă de a le evidenția). La final mi-au tăiat două chitanțe, una el și una ea, pe sistemul că au pus doi profitori mâna pa bilă. Am ieșit din cabinet ca o bovină pregătită să fie lovită cu ciocanul în cap.
La vreo săptămână m-am dus să văd alt doctor, o doamnă mai tânără și fără titlul de profesor universitar, care m-a mai liniștit, mi-a spus că e destul de grav dar că sunt foarte mulți oameni care duc o viață liniștită dar cu tratament. Aparent eu aveam probleme cu tensiunea de ani de zile. Lucrul care ar fi trebuit să-mi dea de bănuit a fost că mă trezeam uneori dimineața cu dureri de ceafă, iar, dacă nu venea pandemia, probabil, într-o dimineață m-aș fi trezit un pic cam rece.
Dați-i drumul și controlați-vă la inimă!
:))