Sunt într-o perioadă creștere și sunt conștient de acest lucru. Într-o perioadă în care descopăr lucruri, oameni, situații și posibile hobby-uri noi.

Pentru că îmi place foarte mult să călătoresc pe jos prin diferite locuri (plăcere descoperită cât timp vedeam Bucureștiul la pas), mi-am zis într-o seară să ies să mă plimb prin Roman noaptea. Nu mai făcusem asta vreodată și mă întrebam cum poate fi, deoarece noaptea nu este nimeni și orașul poate avea o altă notă.

Zis și făcut. Țin minte că era vara lui 2020, pandemie și nebunie, era jumătatea lunii august, septembrie bătea la ușă; nu de alta, dar cred că simțeam nevoia să-mi readucă aminte că începe ”iadul”... scuze… școala! 🙂

Mă bag la somn ceva mai devreme decât de obicei și mă trezesc pe la ora 3 - 4. 

Ies din casă cătinel pentru a nu mă auzi nimeni - pentru că, da, eram rebel și nu le-am spus alor mei că voi face asta, - și ies în lumea largă fără nici o remușcare.

Experiența a fost una excelentă, nu cred că exagerez dacă spun că a fost magică pentru că orașul (Roman) arată senzațional noaptea! Din Cotu Vameș, pentru a merge pe jos spre Roman trebuie să o iei pe punte, drumul pe acolo fiind cel mai scurt posibil. De pe punte orașul se vede uimitor, poți vedea cu mare ușurință turnul Episcopiei iluminat într-un galben închis ca focul, iar cu cât te apropii de oraș simți că intri într-un univers al necunoscutului și al liniștii depline.

 Cât timp am cutreierat orașul nu m-am întâlnit cu nimeni, iar totul părea magic. Am venit acasă pe la 7 dimineața, obosit și cu picioarele terminate. Mă bag direct și adorm din nou, trezindu-mă abia în jurul orei 10.

Această experiență am mai repetat-o sub o formă sau alta, iar rezultatul este același.

Chiar și când am fost ultima dată în București, am avut ocazia să mă plimb singur prin oraș seara. Diferă mult Bucureștiul față de Roman, într-adevăr, dar experiența a rămas una superbă.