Tu l-ai vota pe unul care nu știe cum arată o țară civilizată?

Articol

scris

de

la

data

de

13.11.2023

în

categoria

Tovarășul Ciucă se încălzește de pe margine ca să intre în teren pe post de primul atacant al țării. Și, ca orice candidat care NU are un proiect de țară, a trecut la capitolul pupat babe, pupat moaște, mers la piață, mirosit zarzavatul țăranilor și alte chestii care dau bine în fața populimii. Și face declarații populiste.

Săptămâna trecută mi-a atras atenția una pe care a făcut-o la teveu, cum că el nu a fost niciodată plecat în concediu în străinătate, sau în vreun „city break”, mai exact: „Nu am fost niciodată în vacanță în străinătate, în vreun city-break. O spun deschis tuturor pentru că nu știu dacă ne ajunge o viață să descoperim România…frumusețile României”. După care a venit cu sfaturi pentru turiștii străini, îndemnându-i pe aceștia să vină în stațiunile de la munte din România sau în zonele de agroturism din Maramureș, Suceava, Țara Oașului și Delta Dunării.

Cu declarația asta pe mine Ciucă m-a convins.

M-a convins să NU-i dau votul pentru că eu vreau "o țară ca afară" iar dacă el a fost îndeajuns de îngust la minte încât să nu se ducă să vadă cum trăiesc alții, eu nu am de ce să-l votez.

Dar tovarășul nu a făcut declarația pentru mine, a făcut-o pentru românii de la țară sau din alte medii mai defavorizate, care abia au bani de cele zilnice și, în mod sigur, nu au bani de investit în educație, prin urmare sunt mai ușor de manipulat. A făcut-o pentru pensionarii care abia își acoperă facturile și care au în background educația cum că munții noștri sunt cei mai cei, nu are elvețianul așa munți cum are românul, care pensionari sigur vor merge la vot. Aceștia nu au bani de mers în străinătate. Ciucă ar fi avut, dar nu s-a dus, pentru că el e român verde. Îngust la minte, dar verde.

Și demonstrația îngustimii minții a venit și din îndemnul către turiștii străini să vină să viziteze România. Stupid de-a dreptul: adică eu nu mă duc la ei dar ei sunt bine veniți să-și cheltuie banii la noi!

Ți-a plăcut? Distribuie!

0 Comentarii

Harry Kane noul câștigător Ballon d’Or

de Emi

/ 28.10.2026

Pe 26 octombrie, Harry Kane a primit Ballon d'Or, premiul pe care orice fotbalist visează să-l câștige măcar o dată în carieră. Atacantul lui Bayern München i-a devansat pe Kylian Mbappé și Lamine Yamal și a devenit primul englez care câștigă trofeul după Michael Owen, în 2001. Dar ce este, […]

Cărțile pe care nu le pot da nimănui

de Teo

/ 14.10.2026

Am citit la Diana Cosmin cât a suferit în copilărie, atunci când o rudă adultă i-a luat cărțile și i le-a aruncat, gândind că îi face o favoare. Cunosc sentimentul de durere pentru ceva ce ți se ia pe nedrept și fără niciun argument real (cel în care se zice […]

Îmi este rușine să îi mai susțin…

de Emi

/ 29.09.2026

Mă uit la fotbal de ceva timp. Iar de când mă uit, mi-a plăcut întotdeauna să fiu într-o tabără, să țin cu o echipă sau o națională. Bineînțeles, la capitolul națională, Naționala României de fotbal este prima echipă pe care un român o susține înainte de orice altă echipă. Iar […]