Cum a fost la întâlnirea cu Vorbitorincii?

Articol

scris

de

la

data

de

01.06.2023

în

categoria

Eu nu le am cu făcutul pozelor cu vedete și nu nutresc dorințe de a întâlni diverși oameni, oricât de mari și cunoscuți ar fi ei. Cu Cătălin Striblea și, mai ales, Radu Paraschivescu, mi-ar plăcea să stau la o șuetă: cu primul, ca să-l mai scot un pic din bula lui de lucrător media din capitală, cu al doilea, din dorința masochistă de a-mi aduce aminte că-s prost și că nu am citit și nu voi putea citi atâtea cărți câte citește omul ăsta. Prin urmare, nu puteam rata întâlnirea cu cei doi Vorbitorinci.

Pentru cine nu știe, ei au un podcast numit “Vorbitorincii”, pe care vi-l recomand din tot sufletul, iar de ceva vreme au început un fel de turneu în țară cu ceea ce ei numesc “Întâlnirile Vorbitorincii”.

Întâlnirea de la Bacău nu a venit cu nicio surpriză legată de cei doi. Adică ei sunt exact așa cum mi-i imaginam. Subiectul întâlnirii a fost "Ce înseamnă Moldova, azi, pentru România?" iar introducerea făcută de cei doi a fost pe sistemul “hai că nu e așa rău în Moldova”. Cătălin Striblea a venit cu o grămadă de statistici care să demonstreze că traiul e chiar mai bun decât în alte părți ale țării și că viitorul sună bine. Radu Paraschivescu a abordat tema folclorului jignitor la adresa moldovenilor (“trenul foamei”, “sârmarii” etc). Abordarea a fost una optimistă, aș spune.

La ce nu m-am așteptat a fost teama celor din public de a vorbi. Era ca și cum cei din sală ar fi venit acolo ca să primească adevăruri de la cei doi. Am scris "teamă", dar nu știu dacă e tocmai cuvântul corect. În ciuda faptului că de pe scenă s-a repetat de câteva ori că va fi un dialog, când s-a ajuns la momentul “gata, acum discutăm” s-a făcut liniște. M-am trezit că am spart gheața și nu vă ascund că mi-a tremurat un pic vocea. După aceea, s-a dezghețat treaba, dar din toată sala aia, care a fost plină inclusiv la balcoane, am vorbit doar vreo cinci.

La întâlnire am fost cu Emi, care cred că era cel mai june din sală și căruia i-a plăcut foarte mult. Acum aștept să se anunțe data întâlnirii de la Iași iar subiectele abordate la întâlnire le voi trata separat în viitoare articole.

Ți-a plăcut? Distribuie!

0 Comentarii

Trimite un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ce urmează

de Gabi

/ 10.06.2026

Ce voiam să vă spunem este că în următoarea perioadă o să vă scriem pe aici de dincolo, din țara aia cu soare mai mult și mâncare dumnezeiască: Sicilia, pardon, Italia. Mergem să filmăm pentru European Scenic Roads dar promitem să îmbinăm munca cu relaxarea. E o călătorie doar pentru […]

Predicțiile mele pentru World Cup 2026 (SUA – Canada – Mexic)

de Emi

/ 09.06.2026

Începe Campionatul Mondial de fotbal: joi, 11 iunie, ora 22.00. Mexic (una dintre țările gazdă) o va întâlni pe Africa de Sud, care a fost și ea cândva gazdă a Mondialului, în 2010. Acest Campionat Mondial se va desfășura în trei țări: Statele Unite ale Americii, Canada și Mexic. Din […]

N-o să fiu vreodată influencer

de Gabi

/ 05.06.2026

Ca fiecare ființă bipedă cu creier în dotare, am și eu ceva de spus în foarte multe situații. Problema mea este că am și al naibii de multe îndoieli. Eu pun la îndoială orice informație pe care o primesc și, total nepractic de cele mai multe ori, îmi pun la […]