Bănuiesc că la urechile voastre a ajuns ultimul scandal: la Parlament a avut loc o dezbatere legată de sănătatea mintală a copiilor în școli, despre presiunea pe care ei, elevii, o simt atât la școală, cât și acasă.

La un moment dat, o elevă de clasa a V-a - rețineți - are un discurs emoționant despre cum face față presiunii încă de la o vârstă fragedă. La respectiva dezbatere era prezent și ministrul Educației, Mihai Dimian; gagiu-ul a fost rector la Universitatea din Suceava înainte de numirea la vârful ministerului; numire politică, of course.

Ideea este că, în timp ce fata respectivă își ținea discursul și mai să o bufnească plânsul, al nostru Dimian a avut o mare durere-n ****, uitându-se în telefon în timpul discursului, iar la final a părut să aplaude mai mult din complezență, dându-și seama probabil că este ministrul al Educației în țara unde se alocă cea mai mică sumă din PIB pentru educație la nivelul Uniunii Europene. A dat, după nefericitul eveniment, o declarație cum că era treaz de la două dimineața și că primise niște mesaje urgente și de asta el nu părea, în acele imagini, atent la o fetiță ce își spunea oful în fața celor mai importanți oameni din fruntea ministerului.

Incredibil, deci asta este cea mai mare durere-n **** pe care un politician/ministru o poate avea chiar în fața unui viitor electorat.

Și tot despre durerea-n ****, am mai avut un exemplu recent: cel în care protagonistul este fostul ministru al Culturii, Demeter Andras Istvan. A ieșit la iveală o înregistrare cu dânsul în care declară dureri în **** de interesul național al României, pe motiv că este ungur. Înregistrarea datează, aparent, din 2012, dar abia acum a fost făcută publică.

Vreau să vă reamintesc și de un alt episod. S-ar putea ca pe unii să vă doară ce zic, iar unii să  știți lucrul acesta de mai demult.

Politicienilor de la noi îi doare-n undeva de noi și de țară de vreo 35 de ani. Unii o arată, alții au declarat-o deschis - sper că nu ați uitat de declarația lui Marcel Boloș, care spunea că, într-o întâlnire cu Marcel Ciolacu — fostul prim-ministru al României, actualul șef de Consiliu Județean la Buzău — acesta i-a spus ministrului de Finanțe de atunci, și citez: „Mă doare-n **** de deficitul bugetar."

Marcel chiar a demonstrat, într-un fel sau altul, că îl doare de deficitul bugetar. A fost prim-ministru care a cheltuit cel mai mult din fondul de rezervă al statului: 80 de miliarde de lei, adică peste 15 miliarde de euro.

Iar pe 7 decembrie 2025, când Marcel Ciolacu a candidat pentru fotoliul de șef la Consiliul Județean Buzău, a obținut un scor năucitor: 51,97% — adică 44.767 de voturi. La data votului, pe liste figurau înscriși 362.875 de alegători, dintre care doar 87.642 s-au prezentat la urne - asta înseamnă mai puțin de un sfert. Asta ca să vă faceți o idee și despre câți buzoieni au ieșit la vot; probabil că au avut și ei durerile lor undeva față de alegeri, dar spre deosebire de durerile lui Ciolacu față de ei, pe alegători îi poate afecta cel mai rău acest succes politic pe care Ciolacu l-a obținut la Buzău pentru șefia județului.

Acum vreo trei ani, în preajma sărbătorilor de iarnă, scriam pe blog că politicienii au câteva momente pe an când își îndreaptă privirea spre oamenii care i-au votat — prin urări de Crăciun, Paște și alte sărbători importante — ignorându-i în restul timpului. Dacă nu este vreo sărbătoare, atunci este campanie electorală, iar politicienii care aveau dureri undeva de cetățeni devin lingușitori pentru a-și convinge electoratul că, nu știu pentru a câta oară, ei sunt soluția câștigătoare.

Ni se promit lucruri în campanie, iar după ce trece campania intrăm în lăcașul de cult numit „Sfântul Așteaptă". Pe lângă această intrare divină post-alegeri, politicienilor încep să le apară durerile în anumite zone față de noi.

Și ne mai mirăm de ce este AUR la 40%... Ah, stați! S-au aliat cu partidul care are cei mai mulți membri cu dureri-n **** de cetățeni, deci cred că se va lua „boala" și va ajunge și la suveraniști.