Ce m-a enervat săptămâna asta

Articol

scris

de

la

data

de

26.07.2024

în

categoria

A scris Teo despre două situații care sunt strigătoare la cer. Eu am altă situație relatată de presă care m-a scos din pepeni.

Unul pe care o parte din presă îl numea "antrenorul de genii" a fost prins violând un minor. Când zic că l-au prins mă refer la flagrant. Nu înțeleg cum e asta cu flagrantul. Adică au așteptat să-l violeze pe copil ca să aibă ei poliția o probă imbatabilă sau cum s-au desfășurat lucrurile!? Trecea poliția pe stradă și a dat peste ei!? Înțeleg că părinții copilului mai făcuseră reclamații pe care poliția le-a clasat pentru că nu erau dovezi. Și-atunci au așteptat să-l violeze pe băiat ca să aibă!? Nu înțeleg cum vine asta. Ce om polițist/procuror sănătos la cap ar proceda așa. Să-mi explice cineva că eu nu înțeleg.

Apoi se dovedește că școala individului, care se lăuda cu toate acreditările posibile, funcționa ilegal și făcea asta de ani buni. Și nimeni vreodată nu s-a gândit că școala nu are acreditare. Adică tipul apare pe la televizor și își face reclamă peste tot dar nici unul dintre miile de angajați din Ministerul Educației, nici unul din angajații Agenției Române de Asigurare a Calității în Învățământul Preuniversitar nu-l deranjează. Fiți atenți cum se numește agenția lui pește: "de asigurare a calității în învățământ". Iar angajații ăștia nu muncesc pe surcele, de exemplu președintele superbei agenții încasează aproape 15.000 pe lună iar media în minister e undeva pe la 10-11.000 pe lună.

OK, să zicem că ministerul e populat de lipitori de afișe (cu toate că nu cred asta pentru că incompetența celor mulți se sprijină pe competența celor puțini), dar la școala aia cine preda? Nu erau acolo pedagogi, niște profesori? Chiar nici unul nu s-a prins că ceva e în neregulă cu instituția sau doar s-au mulțumit să-și încaseze indemnizația?

Și-acu vă mai întreb: ce țară-i asta care-i permite unui individ din ăsta să-și facă școală? Ce fel de poliție e aia care așteaptă un flagrant odios ca să-și facă treaba?

Ți-a plăcut? Distribuie!

0 Comentarii

Îmi este rușine să îi mai susțin…

de Emi

/ 29.09.2026

Mă uit la fotbal de ceva timp. Iar de când mă uit, mi-a plăcut întotdeauna să fiu într-o tabără, să țin cu o echipă sau o națională. Bineînțeles, la capitolul națională, Naționala României de fotbal este prima echipă pe care un român o susține înainte de orice altă echipă. Iar […]

Vineri, România încearcă să o ia din nou de la zero

de Emi

/ 24.09.2026

Vineri, naționala României de fotbal începe un nou drum în Nations League - o competiție care este relevantă în sine doar pentru selecționatele din Liga A. În acest sezon de Nations League, România joacă în Liga B, Grupa H, fiind repartizată alături de echipe care au învins-o de-a lungul timpului […]

Băi ANAF, da’ de ce le tot schimbați atât?!

de Teo

/ 23.09.2026

Știți vorba aia: “nu vreau să m-ajute, dar vreau să nu mă-ncurce”? Cam așa am pățit eu azi cu ANAF-ul. Pentru că sunt una dintre persoanele cu calculator și ceva cunoștințe, am ajutat pe cineva din familia extinsă cu plata CAS. Am făcut asta și anul trecut și a fost […]