Am primit mai devreme o ofertă pentru niște bilete de avion. Prețul pornea de 250 lei/zbor. Asta ar însemna cel puțin 1000 lei/cuplu, dus-întors, varianta basic (doar un rucsac mic).
Problema e că nu știm sigur că acele zboruri chiar vor pleca din România. Cu războiul din Iran, care afecteaază în mod direct aprovizionarea cu petrol - din care se extrage și ceea ce e nevoie pentru combustibilul avioanelor, nu cred că putem să mai facem planuri pe termen mediu. Nu-mi dau seama nici dacă cele pe termen scurt sunt cu risc mic, sincer.
Și m-am gândit că e mai bine dacă mergem cu mașina. Deși mașina are nevoie de benzină, pare totuși că riscul e mai ușor de gestionat decât în cazul unui zbor. Dezavantajul este că, pentru ajunge la aceeași destinație, nu mai faci 2 - 3 ore, ci 1 - 2 zile. Avantajul este că poți crea un circuit și să vezi mai multe pe drum, dacă ai suficiente zile de concediu.
Și ar mai fi o a treia variantă, pe care noi, românii, nu o prea luăm în calcul din cauza infrastructurii, dar care e adesea folosită în străinătate: trenul. Nu depinde de petrol, e decent (chiar și în România, în unele cazuri) și la clasa a II-a, merge cu viteză destul de mare (nu la noi, ce-i drept) și ai posibilitatea să vezi mai multe din tren decât de pe autostradă.
Cât am astat în Franța, am călătorit cu trenul foarte mult. Era și înainte transportul public pe care îl preferam, iar experiențele din Franța nu au făcut decât să îmi confirme de ce: confort, priveliști frumoase, eficiență. Am lucrat de multe ori în tren și, până ajungeam la destinație eram și odihnită, și cu treaba făcută.
În România, cel mai recent am fost spre București cu un tren internațional și a fost foarte bine. Ba chiar am băut și o cafea la filtru, proaspăt făcută în vagonul-restaurant. Foarte important, când pleci de acasă la 6 dimineața. 🙂
Așa că, pentru vara aceasta, mă gândesc serios la o vacanță în care trenul să joace un rol mai important. Evident, filmările din mașină pentru European Scenic Roads rămân prioritare, dar putem ajunge și cu trenul în zonele în care vrem să filmăm.
La voi cum e? Cât de încrezători sunteți să cumpărați bilete de avion în această perioadă?






0 Comentarii