M-am născut și locuiesc lângă Roman, în Cotu-Vameș. Satul ăsta e un fel de apendice al orașului iar eu mă consider romașcan. Romanul este mic și exodul către plaiuri străine îl face din ce în ce mai mic. 

Îmi plac orășelele micuțe, îți oferă posibilitatea unui trai liniștit și comod, dar, cel puțin în România, nivelul de oportunități oferite tinde spre zero. Mai ales într‐un oraș transformat de comuniști într-unul muncitoresc, construind niște mastodonți industriali care au falimentat cu succes după ’89. Și tot după ’89, în fruntea urbei s-au perindat personaje, cu pretenții de politicieni, lipsite de orice fel de viziune, care s-au lăsat purtate de val fără să anticipeze o secundă nevoile comunității și pentru care noțiunea de cultură înseamnă să se fotografieze la tot felul de chermeze provincial-elitiste.

Un oraș fără cultură este un oraș aproape mort și oricât ar încerca câțiva oameni bine intenționați să schimbe asta, fără bani și fără sprijin încercările se vor transforma rapid în niște eșecuri anonime.

În Roman nu ai teatru. Exista la un moment dat unul de amatori, susținut de câțiva entuziaști care-și găsiseră adăpostul într-o sală ponosită a Casei Armatei. Dar entuziasmul este o boală mai puțin contagioasă decât nevoia.

În Roman nu ai cinema. În vremuri de demult erau patru cinematografe în oraș: două s-au dărâmat, unul a devenit cantină socială iar peste altul a trecut timpul și s-a umplu cu promisiuni. Acum, îl readuc la viață cu bani europeni, dar va renaște ca centru multicultural, ce-o mai fi însemnând și asta.

În Roman nu ai spectacole. Mă rog, se mai întâmplă câte unul în singura sală de spectacole din Casa de Cultură, încremenită-n vremurile când nu se inventase aerul condiționat și încălzirea era un moft. Să avem pardon, dar pe alea “gratuite” organizate de primărie nu le iau în calcul: alea-s programe de propagandă nu spectacole culturale.

În Roman nu ai filarmonică, nu ai operă, nu ai nici măcar un pârdalnic de cvartet de coarde. În orașul în care s-a născut Sergiu Celibidache muzica clasică este absentă.

Bun, și să zicem că mâine le construim pe toate, facem și teatru și sală de spectacole etc etc etc. Vor fi goale. Din mai multe motive.

Primul este că cine e tânăr și a apucat să plece la studii în alt oraș mai mare, care are și oarece forfotă culturală, acolo va rămâne. Al doilea este că cei care au rămas în Roman, marea lor majoritate, dau opt ore pe zi din viața lor în schimbul unui salariu minim pe economie. Și asta e oameni buni! Să locuiești într-un mic oraș de provincie înseamnă să fii ocolit de cultură. Asta dacă nu ai cardul bancar îndeajuns de potent încât să-ți miști periodic fundul la câteva zeci sau sute de kilometri distanță ca să-ți oblojești dorul de un concert bun, de o piesă de teatru sau de un ecran mare.

Te-ai născut în sau în preajma unui astfel de oraș și vrei să obții cea mai bună versiune a ta? Vorba unui clasic în viață: ghinion. Dar nu dispera: ia trenul și zi pa.