Propune spre citire prietenul Bogdan Stanciu un mic text pe una bucată rețea de socializare, text ocazionat de Ziua Ungariei și Ziua Sfântului Ștefan. Ședeți blând o țâră, că nu-i vorba de Ștefan al nostru, ci de Ștefan al lor, despre care am aflat și eu recent. Aflat e cam mult spus, aflat în sensul că am tradus textul de pe o statuie din Budapesta și am fost surprins să aflu că au și ei un Ștefan cel Mare.

Ca să mă dau deștept, am comentat și eu cu o imagine, o fotografie făcută în Budapesta cu o statuie reprezentându-l pe Ștefan al lor (credeam eu) călare. Nu eram eu foarte sigur că e statuia care trebuie, numa' că uitai să pun semnul întrebării la final de propoziție, prin urmare m-am afundat și mai tare în rahat, întrebarea mea transformându-se într-o afirmație eronată, de a intervenit un concetățean maghiar de m-a corectat. Că ce să vezi: aia nu-i statuia lui Ștefan, ci a lui Szent István. Deci nu numa' că am pus fotografia greșită, am mai și zis că e a altui personaj pe soclu. Bravo, Baciu! Știam eu că pot fi prost până la capăt.

Cele de mai sus se întâmplară ieri. Azi, la birou fiind, am început să ascult podcastul Vorbitorincii, cu Vitalie Cojocari invitat (așa muncesc eu, cu podcasturi pe fundal). Mie-mi place Vitalie, îl urmăresc de când era la Euronews, acum a început un proiect ca jurnalist independent și mi se pare foarte tare asta (plus că sunt curios dacă o să reușească). Și spune Vitalie la un moment dat că el a aflat când era foarte mic că peste Prut trăiesc niște oameni care vorbesc aceeași limbă, care dansează aceleași jocuri, au cam același port tradițional și aceleași cântece.

Și-acu' stau și cuget: cum ar fi oare ca în școală să se predea și istoria țărilor vecine? Sau istoria regiunii? Nu în detaliu, nu cu extemporale cu întrebări de genul „între ce ani a domnit Ștefan cel Mare unguresc”, dar așa, cât să înțelegem și noi că acolo trăiesc niște oameni, iar în memoria lor comună sunt și episoade fericite, dar și episoade nefericite. Iar la unele episoade nefericite am contribuit și noi, ca nație. De exemplu, am afla despre mizeriile pe care le-am făcut bulgarilor când le-am anexat Cadrilaterul (eu nu știam nimic despre asta până de curând). Bun, nu mă simt vinovat cu nimic eu, personal, legat de atrocitățile românilor de la Odesa (de exemplu), dar cred că, dacă am ști dramele și succesele vecinilor, s-ar mai netezi asperitățile dintre noi. Ucrainenii știau despre noi numai că nu le suntem prieteni, iar noi știam despre ei fix la fel. Iar ei, săracii, nici nu au avut patrie cu acte până de curând, au fost ba sub papuc polonez, ba sub papuc rusesc, dar noi îi învinuim că ne-au luat Bucovina pentru că așa am auzit noi la niște specialiști de pe TikTok.

Nu știu cine a zis că "democrația nu poate exista fără educație" dar chiar cred că nu se poate altfel, iar la capitolul educație intră și istoria, dar aia adevărată nu istoria propagandistică care mi s-a predat mie în școală.

LE: Îmi atrage atenția Bogdan că de fapt poza pusă de mine chiar e al lui Ștefan, adică pe maghiară Szent István. Și-atunci de ce concetățeanul maghiar a ținut musai să-mi zică că e Istvan.