ChatGPT mă minte și mă pune să-mi fac singur treaba

Articol

scris

de

la

data

de

12.12.2023

în

categoria

Mă enervează că nu am timp să scriu aici pe cât de des aș vrea, în ultima săptămână au fost tot felul de evenimente pe care le-aș fi comentat, dar nu am avut nicio zi în care să termin tot ce-mi planificasem și să nu rămână o “coadă” pe ziua următoare. Dar trebuie să vă povestesc întâmplarea asta.

Periodic am treabă cu niște documente scanate în format pdf. Treaba e destul de simplă în principiu: trebuie să introduc documentele unul câte unul într-o bază de date și să introduc titlul documentului într-un câmp dedicat. Pare simplu, numai că nici mai mărețul Adobe Acrobat Pro nu mă ajută foarte mult, copierea unui text dintr-un document scanat se face cu tot felul de erori, prin urmare corectarea textului îmi mănâncă o grămadă de timp. Și aici intervine dragul de ChatGPT, căruia îi dau documentele iar inteligența artificială îmi dă titlurile corectate frumos. În 99% dintre cazuri totul e perfect.

Azi aveam 16 documente pe care le-am unit într-unul singur și i l-am dat ChatGPT-ului să-și facă magia. Numai că acesta îmi returnează doar 6 titluri. Îi zic să reia operațiunea dar îmi livrează tot cele 6 titluri. Îi explic că sunt 16 titluri și că le vreau pe toate într-o listă unde să specifice și de pe ce pagină a extras textul. Și aici începe să bată câmpii: multiplică cele 6 titluri și pune niște numere de pagini alandala. Pur și simplu m-a mințit în față.

Buuun, zic, ia să o luăm pagină cu pagină și-i zic să-mi dea doar titlul de pe pagina 1. Îmi răspunde cu un text care nu era nicăieri în documentul meu. Hm, ia să schimb foaia: no more mister nice guy. Și încep să-i zic că nu-mi e de nici un folos, că face o treabă de mântuială și că nu-și merită banii care-i plătesc lunar la abonament. Reanalizează documentul … și-mi dă același text inventat. Însist, dar primesc același răspuns. Mai insist o dată și-mi dă următorul răspuns:

Din păcate, nu am reușit să extrag informațiile solicitate din documentul PDF. Vă recomand să verificați documentul direct pentru a obține titlul de pe prima pagină.

Deci practic m-a trimis să-mi iau eu titlul și să-l las naibii în pace.

Urmează vremuri interesante.

Ți-a plăcut? Distribuie!

0 Comentarii

Messi s-a retras de la națională

de Emi

/ 01.09.2026

La 39 de ani, Lionel Andrés „Leo” Messi și-a anunțat oficial retragerea din echipa națională de fotbal a Argentinei pe 31 august 2026. Decizia este una extrem de dificilă, mai ales că argentinianul este considerat unul dintre cei mai mari fotbaliști din istorie, fiind iubit de fani din întreaga lume. […]

Nici la play-off-ul Ligii Campionilor nu mai putem visa

de Emi

/ 24.08.2026

În această perioadă are loc play-off-ul UEFA Champions League. Acesta reprezintă al patrulea și ultimul tur preliminar înaintea fazei principale, acolo unde intră în scenă granzii Europei — ceea ce presa sportivă din România numește, mai plastic, „masa bogaților”. Ideea este că play-off-ul Champions League este cu totul diferit față […]

Istorie, nu propagandă

de Gabi

/ 21.08.2026

Propune spre citire prietenul Bogdan Stanciu un mic text pe una bucată rețea de socializare, text ocazionat de Ziua Ungariei și Ziua Sfântului Ștefan. Ședeți blând o țâră, că nu-i vorba de Ștefan al nostru, ci de Ștefan al lor, despre care am aflat și eu recent. Aflat e cam […]