Starea naturală a omenirii a fost, inițial, una conflictuală. Chiar dacă avansul speciei noastre a venit tocmai datorită socializării de care am fost capabili, istoria noastră e plină de crime și de războaie între triburi. Cumva, sătui de atâta incertitudine, o parte dintre noi am ales calea păcii. Mă refer mai ales la anul 1950, când Robert Schuman a propus punerea în comun a producției de cărbune și oțel a șase state din Europa ce aveau un trecut plin de războaie sângeroase între ele. Planul a devenit baza integrării europene și a făcut războiul în Europa „nu doar de neconceput, ci imposibil”. Practic, s-a creat o bază pentru pace pornind de la considerente economice. Odată cu creșterea bunăstării și a speranței de viață au venit „hoardele woke” (cum spune un frustrat candidat la prezidențiale), „hoarde” care își doreau mai multă egalitate între oameni, indiferent de credințe și orientări, o planetă mai sănătoasă, ba chiar erau interesate de bunăstarea animalelor din grădinile zoologice. Au apărut concepte neimaginate până atunci, numite „progresiste”, care s-au răspândit în lumea liberă. Dar descendenții triburilor preistorice, incapabili să evadeze din cușca cutumelor înveninante, au ripostat, de cele mai multe ori profitând chiar de conceptele „woke”.
„Prove me wrong” nu era o dezbatere, era doar o formă de manipulare, folosindu-se de un concept democratic. Pentru că asta fac manipulatorii de succes: se cațără pe bunătatea și buna-cuviință a celor din centru. Manipularea a fost curmată brusc cu un glonț, dar glonțul nu a plecat de pe țeava unei puști, a plecat dintr-un uragan de ură ascuns în spatele unui așa-zis conservatorism. Pentru că domnul Charlie Kirk, autointitulat creștin, spunea la un moment dat: “I think it’s worth to have a cost of, unfortunately, some gun deaths every single year so that we can have the Second Amendment to protect our other God-given rights.” Merită, așadar, să moară unii oameni pentru ca ceilalți să poată avea acces liber la arme. Curat creștinism. Și fiți atenți cum bagatelizează moartea unor oameni, uneori copii a căror vină maximă este că s-au dus la aceeași școală cu vreun dezaxat: “some gun deaths”. Dar nu te poți aștepta la altceva de la unul care spune: “I can’t stand the word empathy, actually. I think empathy is a made-up, new age term that — it does a lot of damage.” Pfui! „Creștinul” credea că empatia este o invenție. Ce-i drept, unele concepte care îi ieșeau din buzele logoreice erau demne de creștinismul timpuriu, mesajul lui fiind că „împlinirea” femeii constă în căsătorie timpurie, copii și supunere față de un bărbat.
Uciderea lui mă revoltă, dar nu mă face să vărs vreo lacrimă. Cel mai tare mă îngrijorează, pentru că pare că societatea occidentală e plină de zgomot ce vine din ambele extreme și pare că pe oamenii de pe centru nu-i mai ascultă nimeni. Algoritmul dobândirii de bani și influență se bazează pe divizare, iar eu – un individ banal care consideră că nu e problema lui pe cine iubește cineva sau cui se închină, care crede că starea de bine durabilă nu se obține individual, care refuză să se ia prea în serios – nu mă regăsesc nicăieri. Exact ca în experimentul “kill baby Hitler”, eu mă aflu la mijloc, între utilitarism și deontologie.
0 Comentarii