Dialogul de mai jos e real 100%, eram acolo și l-am notat imediat pe telefon - m-am gândit că și Caragiale ar fi făcut la fel dacă ar fi avut smartphone la vremea lui  😄 Asta nu înseamnă că eu mă compar cu marele dramaturg, ci doar că momentul a fost prea bun să îl păstrez doar pentru mine. 

Să începem cu începutul: trebuia să mă duc la medicul de familie pentru a lua rețeta soacrei mele. Cum doctorița a fost câteva zile în concediu, mă așteptam la lume multă. Ceea ce s-a și adeverit: când am intrat pe hol erau deja scaunele toate ocupate, plus niște persoane în picioare. Și încă era mai devreme decât programul afișat, ceea ce însemna că toți așteptam să vină doamna doctor (care a venit la timp). 

Intru, dau “bună ziua”, mă sprijin de un calorifer și iau telefonul în mână. În realitate, nu eram prea atentă la telefon, cât urmăream discret interacțiunea dintre ceilalți. Persoanele care ocupau scaunele erau toate 60+ și unele conversații se legau natural între ele: de la pastile, tensiune, piață, până la căldură, ploaie etc... 

Din când în când, asistentul medical mai striga pe câte cineva ca să verifice tensiunea - ceea ce mi s-a părut foarte drăguț. 

La un moment dat, intră o doamnă (tot 60+). Când dă cu ochii de asistent, începe o cascadă de informații, spuse repede și hotărât. Așa a aflat toată lumea că trimiterile ei nu sunt suficient ștampilate și că lângă expresia “internare de zi”, scrisă manual de doctoriță, trebuie pusă (din nou) parafa - care parafă mai era pusă de două ori pe aceeași foaie, dar nu în acel loc. Tot holul, inclusiv asistentul, am rămas cu impresia că biletul doamnei fusese refuzat cu o zi sau cu câteva ore înainte. 

Asistentul îi spune că trebuie să aștepte, fiindcă doar doamna doctor are parafa.  

Pacienta zice că așteaptă. Apoi, că nu mai așteaptă, că se duce cu biletul așa. Apoi că “Și dacă iar mă întoarce, domnu’ Adi?!”. Într-un final, zice: “Eu mă duc, așa, dar sper să nu pățesc ca anul trecut!” după care iese. 

Noi toți, cel puțin amuzați de situație, fiindcă nimeni nu se gândea că femeia făcea referire la ceva se ce întâmplase cu un an în urmă. Doamnele de pe scaun încep să discute între ele “Păi, de-acum un an… Credeam că de ieri…” Din astea. 

În fine, discuția se închide repede, fiindcă ușa se deschide și apare din nou pacienta:

- Domnu’ Adi, ma programați și pe mine pentru vineri?

- Da!

- Pentru două persoane.

- Da, da. Dumneavoastră și soțul, nu? 

- Exact.

- Ok.

- Pe la ce oră să vin? La 8 sau la 10? 

- Veniți pe la 10-11.

- Da, o să vin la 7, să fiu prima. 

Nu știu cum ne-am abținut cu toții să nu râdem în hohote după faza asta 🤣🤣🤣