În această perioadă are loc play-off-ul UEFA Champions League. Acesta reprezintă al patrulea și ultimul tur preliminar înaintea fazei principale, acolo unde intră în scenă granzii Europei — ceea ce presa sportivă din România numește, mai plastic, „masa bogaților”.

Ideea este că play-off-ul Champions League este cu totul diferit față de primele trei tururi preliminare. Din acest moment începe, practic, competiția propriu-zisă: drepturile de televizare intră în circuitul UEFA, se folosește mingea oficială a Champions League, iar în timpul meciurilor apar elementele de branding specifice competiției - sponsorii și partenerii oficiali UEFA, grafica televizată, panourile publicitare și toate celelalte elemente care ne fac să simțim că asistăm, în sfârșit, la Champions League.

Inclusiv pe tricourile jucătorilor apare badge-ul specific UEFA Champions League, un detaliu care poate părea minor, dar care marchează foarte clar trecerea de la simplele tururi de calificare la competiția propriu-zisă.

România nu a mai avut o echipă în Champions League din sezonul 2013-2014, atunci când Steaua București trecea de Legia Varșovia în play-off-ul Ligii Campionilor, după 3-3 la general: 1-1 la București și 2-2 la Varșovia. Steaua se califica datorită regulii golurilor marcate în deplasare, după ce înscrisese de două ori pe terenul polonezilor - o regulă care astăzi nu mai este valabilă.

În faza grupelor, Steaua avea să întâlnească Basel din Elveția, cu care remiza de două ori, 1-1 atât la București, cât și în Elveția. Al doilea adversar era Schalke 04 din Germania: nemții se impuneau cu 3-0 pe teren propriu, în timp ce la București cele două echipe încheiau meciul la egalitate, 0-0.

Cel mai dificil adversar din grupă era, însă, Chelsea, echipa londoneză patronată la acea vreme de miliardarul rus Roman Abramovich. Chelsea câștiga ambele întâlniri: 4-0 la București și 1-0 pe Stamford Bridge.

Steaua București a părăsit competiția pe 12 decembrie 2013. De atunci au trecut aproximativ 4.650 de zile. În cei 12 ani și jumătate de absență din faza principală a Ligii Campionilor, echipele românești au ajuns doar de patru ori în play-off-ul competiției.

Practic, lipsești mai bine de 12 ani din faza principală a Champions League, iar în tot acest timp reușești să ajungi doar de patru ori la un pas de ea. Și, de fiecare dată, după ce se încheia dubla dintre echipa românească și adversara sa - cea care avea să se califice mai departe în faza principală - rămânea senzația că acea echipă chiar merita să fie acolo. În vârful piramidei fotbalului european.

Primul play-off ratat după revenirea Stelei în această fază a competiției a fost în sezonul 2014-2015, când echipa bucureșteană o întâlnea pe Ludogorets din Bulgaria. În meciul tur, Steaua se impunea cu 1-0 la București, însă returul din Bulgaria avea să fie un adevărat coșmar.

Ludogorets câștiga cu 1-0 după cele 90 de minute, grație unui gol marcat din penalty chiar în minutul 89, astfel că meciul intra în prelungiri. În acest interval, portarul bulgarilor era eliminat după ce comisese un fault, iar în locul său intra Cosmin Moți, fundaș de meserie și jucător legitimat la Ludogorets.

Meciul ajungea la loviturile de departajare, iar Moți avea să devină “eroul” serii. Acesta apăra ultimul penalty executat de Steaua și trimitea echipa românească în Europa League, a doua competiție europeană ca importanță după Champions League.

Următorul play-off ratat avea să vină în sezonul 2016-2017, când FCSB - considerată de unii continuatoarea Stelei - avea parte de o dublă infernală cu Manchester City, echipa engleză din Premier League. În tur, disputat pe Arena Națională, în fața unui stadion arhiplin, „cetățenii” se impuneau cu un neverosimil 5-0. Returul se încheia cu 1-0 pentru Manchester City, iar scorul general era 6-0, cea mai drastică înfrângere suferită de o echipă românească în Champions League, indiferent de faza competiției.

Un an mai târziu, în sezonul 2017-2018, FCSB avea să întâlnească Sporting Lisabona în play-off. Meciul tur, disputat în Portugalia, se încheia 0-0, iar FCSB avea o șansă uriașă de a înscrie prin Enache, în repriza secundă. Dacă ar fi deschis atunci scorul, soarta dublei putea fi cu totul alta.

O săptămână mai târziu, însă, la București, Sporting avea să câștige cu 5-1. La pauză era 1-1, după golul lui Junior Morais din minutul 20, care m-a bucurat enorm: FCSB egalase Sporting și, pentru câteva momente, exista speranța unei calificări.

Doar că repriza a doua avea să fie una dintre cele mai grele de urmărit. Sporting nu ne-a bătut pur și simplu… ne-a dominat până la capăt. Și, dacă tot facem o comparație cu Manchester City, parcă și „cetățenii” se chinuiseră mai mult în acea seară la București să o bată pe Steaua. 

Sezonul 2019/2020 este ultimul în care o echipă românească a ajuns atât de departe în Champions League. De această dată era CFR Cluj, care urma să o întâlnească pe Slavia Praga în play-off, după ce, în turul al treilea preliminar, CFR-ul lui Dan Petrescu o eliminase pe campioana Scoției, Celtic.

După o asemenea surpriză, atât eu, cât și prietenul meu cu care am urmărit meciul tur din play-off, ne așteptam ca CFR să treacă și de Slavia și să ne ducă, după o lungă pauză, în faza principală a Champions League.

Ne lipsesc atât de mult Champions League, încât, la meciul tur de la Cluj, când s-a auzit imnul competiției, eu și prietenul meu eram în picioare și îl ascultam în fața televizorului. Doar că entuziasmul avea să se stingă destul de repede. Slavia deschidea scorul în minutul 28, iar pasa decisivă venea de la un alt român, Nicolae Stanciu, care evolua atunci chiar pentru formația cehă.

Meciul tur se încheia cu 1-0 pentru Slavia, un rezultat frustrant din două motive. Primul: după ce CFR reușise să elimine Celtic în turul precedent, Slavia părea, cel puțin pe hârtie, un adversar mai accesibil. Al doilea: în minutul 79, Omrani, jucătorul CFR-ului, rata un penalty care putea schimba complet soarta dublei.

Returul de la Praga se încheia tot cu 1-0 pentru Slavia, astfel că ultima dublă de play-off disputată de o echipă românească în Champions League se încheia cu un amar 2-0 la general.

De atunci, România nu a mai trimis nicio echipă nici măcar în play-off-ul Ligii Campionilor. Au trecut șapte ani în care ne-am chinuit să ajungem măcar până aici - să auzim imnul, să simțim atmosfera și să ne bucurăm, fie și pentru puțin timp, de ceea ce Champions League poate oferi cu adevărat echipelor mari care ajung în faza principală. 

În cei 12 ani de absență din faza principală și șapte ani de când nu mai avem nicio echipă nici măcar în play-off, cluburile din România au stat pe margine și au privit cum echipe pe care, în mod normal, le-am considera mai mici decât noi au reușit să ajungă acolo unde noi nu am mai ajuns.

Un exemplu care spune foarte multe este Sheriff Tiraspol din Moldova. La sfârșitul verii lui 2021, Sheriff o elimina pe Dinamo Zagreb în play-off, cu 3-0 la general, și ajungea pentru prima dată în faza principală a Champions League. Iar moldovenii nu s-au oprit aici. În grupe, Sheriff reușea una dintre cele mai mari surprize din istoria recentă a competiției: o învingea pe Real Madrid chiar pe Santiago Bernabéu, cu 2-1. Pentru transnistreni, era cea mai importantă victorie din istoria clubului; pentru „galactici”, una dintre cele mai rușinoase înfrângeri suferite pe teren propriu.

Apoi avem Ferencváros, din Ungaria, care se califica în Champions League în sezonul 2020/2021, după o pauză de 25 de ani pentru fotbalul maghiar.

Slovan Bratislava reușea, la rândul său, să ajungă în faza principală în sezonul 2024/2025

Qarabağ, din Azerbaidjan, este poate un exemplu și mai interesant. În cei 12 ani în care România a lipsit din faza principală a Champions League, formația din Azerbaidjan a reușit să se califice de două ori în această fază a competiției. Iar în prezent, Azerbaidjanul are o nouă echipă care a ajuns în play-off: Sabah.

Și nici Kazahstanul nu mai este doar un nume exotic pe harta fotbalului european. Kairat Almaty a reușit calificarea în Champions League în sezonul 2025/2026.

Pafos (Cipru) calificată tot în 2025/2026.

În această „pauză” de 12 ani de la faza principală și de șapte ani de la play-off, imnul UEFA Champions League a mai răsunat de două ori pe stadioanele din România. Doar că nu pentru echipele noastre.

Prima dată s-a întâmplat în 2021, când Atlético Madrid a disputat pe Arena Națională meciul considerat „acasă” împotriva lui Chelsea. Bucureștiul a fost ales ca loc de disputare din cauza restricțiilor și a situației sanitare provocate de pandemia de COVID-19, care făcea dificilă organizarea meciului în condiții normale.

Cinci ani mai târziu, în 2026, imnul Champions League a răsunat pe Giulești, într-un meci în care Hapoel Be’er Sheva a fost nevoită să joace „acasă” în România, împotriva lui Sabah. Situația este, de această dată, una cu totul diferită: din cauza războiului și a situației de securitate din Israel, echipa nu își poate disputa meciurile de pe teren propriu în țara sa și este nevoită să joace în alte state.

Două momente în care România a găzduit Champions League în această perioadă de absență. Două momente în care am auzit imnul competiției pe un stadion românesc. Dar, de fiecare dată, fără ca o echipă românească să fie acolo.